Există în viitor coupe-uri DeLorean electrice? Oricum, două au fost semnalate în prezent. Adăugăm aici și unul din trecut.

e-DMC im Vergleich mit dem originalen V6. Geschichte läuft in AB und inn ABKL.

vezi galeria foto

Două DeLorean cu propulsie electrică parcă venite din viitor s-au întâlnit cu un specimen aparținând trecutului. AUTO BILD a regizat și consemnat momentul.


Propulsia electrică va pune stăpânire pe vehiculele viitorului. Știm că la asta se va ajunge, dar azi nu putem spune exact în ce fel, în cât timp și dacă în totalitate. Probabil că motorizări electrice vor fi propuse în toate clasele, excepție făcând, desigur, automobilele istorice. Dar nu-i neapărat ca excepția menționată să aibă un statut indiscutabil.

Culmea este că în vremurile pe care le trăim acum s-au găsit deja câte unii care au modificat automobile mai vechi dotându-le cu propulsie electrică. Modificările constructive și grefele tehnice necesare în sensul acesta sunt numeroase și problematice, așa că inițiativele materializate pe tema electrificării mașinilor clasice merită toată atenția.


Articolul de față nu-și propune să promoveze ideea adaptării unor motoare electrice la mașinile clasice și în niciun caz să vă convingă să puneți propulsie electrică pe automobilul cu ardere internă de acasă, indiferent care ar fi acela, pentru împăcarea conștiinței vis-a-vis de emisiile sale poluante. Nu dorim nici să se înțeleagă că am vedea lucrurile doar în alb și negru, susținând că vreun tip anume de sistem de propulsie are statut absolut și inatacabil în istoria mobilității. Suntem aici pentru a ne bucura de diversitatea creațiilor pe roți și a înțelege ce este bun și ce este rău la fiecare dintre acestea. Abia de la o astfel de tratare încolo se poate vorbi de progres.


Redacția germană AUTO BILD a invitat adepți declarați ai diversității tehnice să-și prezinte propriile „mașini ale timpului’ și să dea detalii privitoare la conceptele pe care s-au bazat. Pasiunea lor pentru lucrul cu metalul are un cuvânt greu de spus. Valabil pentru toți cei implicați: pasiunea vie pentru oțelul inoxidabil, material din care sunt făcute caroseriile coupe-urilor De Lorean, asamblate în Irlanda între anii 1980 și 1982. Trebuie să recunoaștem, designul futurist pe care Giugiaro l-a elaborat pentru De Lorean DMC-12 parcă strigă după o conversie la propulsie electrică, mai ales că motorizarea V6 originală de numai 132 CP a dezamăgit pe mai toată lumea în privința performanțelor.


Așadar, pentru inadvertențele dintre imaginea coupe-ului DMC-12 și nivelul performanțelor sale nu e neapărat de vină motorul slab. Faptul că promisiunile elitiste pe care le face designul nu sunt respectate e adevăratul punct critic. Armin Pohl, pasionat și colecționar de automobile, a fondat firma Wunderkind Invest pornind de la următoarea întrebare: cum ar fi să păstrăm designul original DeLorean și să-i producem o „umplutură’ tehnică pe măsură, avansată și performantă? Fără compromisuri tehnice, de această dată. Proiectul asociat temei a fost numit e-Lorean (e-lorean.com), a fost dezvoltat cu implicarea mai multor companii cunoscătoare într-ale electricității. Bunăoară, la E-Works Mobility (eworks-mobility.de) lucrează specialiști în elaborarea de conversii la propulsia electrică. Ei au folosit componente de Tesla Model S pentru a remotoriza coupe-ul DeLorean. Cât despre firma Incari (incari.com), aceasta a proiectat noul tablou de bord digital. Cei de la Ameria (ameria.de) s-au ocupat de tehnologia de pe consola centrală, integrând și comenzi prin gesturi. Uwe Hanov și Florian Franzke, angajați ai atelierelor OldtimerService (oldtimer-service.de), specializată în lucrări pe automobile de epocă, s-au ocupat de modificările și de asamblarea mașinii.


Rezultatul este mai mult decât impresionant. În afară de inscripția e-Lorean de pe spate și de țevile de eșapament lipsă, nu există nimic care să indice prezența unui motor electric. Supunerea mașinii la probe dinamice a confirmat pe deplin că s-a lucrat serios la acest proiect. Accelerația de la 0 la 100 km/h durează numai 5,4 s, așa că prestațiile pe care le putea oferi partea tehnică originală sunt lăsate în urmă fără drept de apel. Practic, vorbim despre un timp redus la jumătate față de cel specific motorizării V6. Cât despre șuieratul ca de motor de avion care se aude în timpul accelerațiilor, acesta nu sună ciudat în cazul de față și chiar te face să crezi că ai pornit spre viitor.


Nici încărcarea nu durează mult, fiind posibilă conectarea mașinii la o sursă de curent continuu de 80 kW. |n 30 de minute, bateria complet golită se încarcă total. Inclusiv în materie de comportament dinamic, e-Lorean obține beneficii de pe urma conversiei. Bateria de 55 kg este amplasată în față, ceea ce îmbunătățește repartiția masei față/spate și asigură o agilitate superioară față de a mașinii originale.

Abordarea pe care a ales-o Jörg Kutscher pentru varianta sa de DMC-12 electrificat este mai altfel și s-a obținut omologarea mașinii în vederea înmatriculării. Propulsia e asigurată de două motoare electrice produse de Schwarz (schwarz-elek-
tromotoren.de), iar sistemele de control provin de la firma de specialitate E-Car-Tech (e-car-tech.de). Pentru încărcarea bateriei de 35 kWh se poate recurge la prizele casnice, procesul desfășurându-se la un flux maxim de 3,7 kW. În aceste condiții, o încărcare de 100% a bateriei necesită aproximativ 10 ore.

Ceva inedit în cazul acestui exemplar: cutia de viteze inclusă în grupul motopropulsor original a fost păstrată. Pentru că motoarele electrice, spre deosebire de cele cu benzină, au caracteristică de cuplu constantă pe întreaga plajă de turație, senzațiile la volan în fazele de schimbare a vitezelor sunt diferite de cele cu care suntem cu toții obișnuiți. Când vrei să pleci de pe loc, cuplezi viteza a treia și mașina se pune în mișcare cu ușurință. În principiu, puterea automobilului este de 136 CP. De ce să mai schimbăm vitezele, atunci? Pentru că plaja de turație a motoarelor electrice limitează plaja de viteză a mașinii. Poți să folosești trepte cu demultiplicare mai lungă (a patra, a cincea) pentru a rula mai rapid și mai economic pe autostradă sau poți alege trepte inferioare (a doua) pentru accelerații bestiale. Măsurarea accelerației în viteza a treia a dat un rezultat mai apropiat de cel al mașinii originale decât de presta-
ția mai sus menționatului e-Lorean. Pe de altă parte, sprintul variantei Kutscher este sesizabil mai viguros decât al mașinii de uzină.

Acum să intrăm pe teritoriul lui Michael Wagner, specialist din sectorul service auto (autotechnik-wagner.de) care se ocupă, printre altele, cu întreținerea și repararea modelelor DeLorean DMC-12 convenționale – adică totul, de la schimbul de ulei și până la operațiunile de restaurare. Mașina sa uimește prin înfățișarea complet nealterată, de parcă abia ar fi ieșit din fabrică. Pe dinafară nu se vede, însă mașina are un radiator de ulei care nu face parte din configura-
ția standard a motorului.

În comparație cu cazurile celor două exemplare electrificate, conducerea mașinii clasice nu are vreo relevanță anume. Dacă în 1981 avea vreo tentă sportivă, între timp s-a dus. Din perspectiva lui  Wagner, totuși, motorizarea V6 europeană folosită pentru DeLorean reprezintă ceva la fel de specific precum designul cu identitate clară: „Sunt impresionat de accelerația versiunilor electrice, dar caracterul original a dispărut’, spune Wagner. „Pentru mine, farmecul brut al propulsorului V6 aspirat constituie o parte integrantă din experiența DMC.’

Care DMC e cel mai bun din adunarea de față? De această dată, redactorii AUTO BILD nu au mai stat să acorde și să adune puncte. Pe de-o parte, cele trei mașini sunt asemănătoare: caroserie, suspensii, direcție, etc. Pe de alta, elementele lor de propulsie sunt mult diferite. Cât despre aspectul prețului, aici nu se mai poate cuantifica nimic. Ceea ce nu înseamnă că nu vă putem spune care este cel mai bun automobil de aici.

Alegerea noastră îl vizează pe e-Lorean, automobil retehnologizat de Wunderkind Invest. În acest exemplar s-a investit cel mai mare efort creativ, asta este clar. Caroseria a fost rigidizată, motorul de proveniență Tesla dispune de un context tehnic perfect pus la punct pentru a-și valorifica potențialul, iar modernizarea interiorului vine ca o completare finală perfectă. Din nefericire, e-Lorean încă nu a obținut omologarea pentru înmatriculare. Wunderkind Invest încă încearcă să clarifice dacă există suficient interes pentru e-Lorean care să justifice strădaniile legate de omologare și de o producție în serie limitată.

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE