Nu-i asa ca botezarea unei serii de automobile cu ultima litera din alfabet poate sa para neinspirata? De ce ti-ai putea dori sa fii „Z in loc de „A? Greu de raspuns la intrebarea respectiva, dar sa nu uitam de intelepciunea Zen, care sustine ca nu exista raspunsuri pentru ca nu exista intrebari. Oricum ar fi, seria Nissan Z a devenit, de-a lungul a patru decenii de continuitate, una dintre referintele segmentului supersport.
Anul 1969 a fost anul nasterii pentru primul coupé Nissan Z. Pe atunci, firmele nipone constituiau inca o prezenta discreta in domeniul automobilului. Aceasta discretie pare sa-si fi lasat amprenta asupra infatisarii lui 240Z, comercializat si sub marca Datsun. Masina nu are niciun fel de false pretentii personale, propunand un aspect tipic occidental. Cumva, este asemenea unei gheise, care vrea cu tot dinadinsul sa fie placuta de vizitatori, dar pentru asta renunta la sine insasi. Doritorii de modele sportive din lumea intreaga au fost captivati de frumusetea sa. Un adevarat val de entuziasm a propulsat cariera lui 240Z. Cunoscatorii au incercat sa-si analizeze propria reactie in fata lui 240Z. Unii au spus ca seamana cu Jaguar E-Type, altii au spus ca aduce cu Ferrari 250 GTO. Pe de alta parte, prin contururile sale voluntare, trasate de Albrecht Graf von Goertz (printre altele, autorul designului pentru BMW 507), Nissan 240Z prefigura formele unei noi ere in istoria masinilor sport.
Motorul cu sase cilindri in linie amplasat longitudinal in fata avea cilindreea de 2,4 litri si furniza 150 CP. Configuratie nobila, insa prestatie relativ modesta. Nissan 240Z a fost deschizatorul de drum pentru o evolutie impetuoasa, ilustrata de versiunile 260Z si 280Z, modele echipate cu motorizari de 2,6 si, respectiv, 2,8 litri. In 1979 a intervenit o modernizare ampla, fiind lansat modelul 280ZX. Pentru acesta a fost propusa si optiunea supraalimentarii turbo incepand din 1981. In privinta performantelor, nu s-a intamplat nimic spectaculos, pentru ca venise vremea reducerii consumurilor si a introducerii epuratoarelor catalitice.
Pozitia la volanul lui 240Z nu are mare lucru in comun cu ceea ce asteptam astazi de la un model sport. Designul interior are sobrietatea si caracterul potrivite cu tema sportiva clasica. Cu o acceleratie de la 0 la 100 km/h, care dureaza mai mult de 8 secunde, 240Z ar fi acum o prada usoara pentru aproape oricare model GTi actual de mare serie.
O generatie complet noua de coupé-uri a aparut sub indicativul 300ZX in 1984. Designul a fost cumva simplificat, spre dezamagirea multor adepti ai seriei, insa asta este de natura sa accentueze relevanta mesajului sau: viziune noua, tehnica noua, performante noi. Pe de alta parte, deoarece piata cea mai receptiva pentru seria Z a fost cea americana, designul noii generatii pare sa fi avut in vedere mai ales gusturile clientelei de acolo. Varful de gama, dotat cu turbocompresor, furniza 228 CP. Performantele acestuia nu vor dezamagi nici acum pe cei ce doresc sportivitate, desi spontaneitatea raspunsului la acceleratie lasa de dorit, iar asistarea directiei sterge orice feedback despre solicitarile ce intervin asupra masinii.
Din colectia prezentata aici lipseste generatia Z32, fabricata intre anii 1990 si 1996. Aceasta a adoptat un design manierist si un interior configurat cu patru locuri, incercand sa-si faca loc in segmentul lui Porsche 928. Varianta cea mai puternica avea supraalimentare twin-turbo si 300 CP, dar comportamentul era mai degraba greoi.
Au urmat ani de limitare in dezvoltarea sectorului sportiv al marcii Nissan, pe fondul unei situatii economice incerte. Prototipul 240Z prezentat in 1996 parea ca va ramane doar un obiect decorativ plimbat pe la standurile saloanelor auto. Multi au apreciat ca Nissan va intra in faliment inainte de anul 2000, dar pana la urma nu a fost asa. In 1999 a fost semnat acordul Renault-Nissan si s-a trecut la o politica economica radicala. Desi nu erau vremuri usoare, proiectul urmatoarei generatii de Z-Cars a fost aprobat pentru dezvoltare si industrializare.
Cheile seriilor Z de la Nissan, din 1969 pana astazi
Oarecum paradoxal, strategia de reduceri de atunci si-a pus in mod favorabil amprenta asupra laturii sportive in cazul lui Nissan 350Z, lansat in 2002. Dimensiuni mai mici, masa proprie mai mica, doua locuri, si design fara efecte ornamentale de prisos – astfel s-a conturat portretul-robot al coupé-ului 350Z. Motorizarea V6 DOHC de 3,5 litri (287 CP, in varianta initiala) nu reprezenta vreo exclusivitate conceptuala, fiind prezenta sub capotele mai multor serii modele Nissan, insa se potrivea perfect ideii de automobil sportiv compact si agil. Forma finala a designului reprezinta o sinteza a propunerilor venite din partea studiourilor Nissan din Japonia, America de Nord si Europa. Aparenta sa futurista ascunde insa un GT care nu se abate de la conceptul sportiv traditional. Cu atat mai bine! Masina este un adevarat deliciu pentru cei care apreciaza comportamentul rutier cu acuratete chirurgicala, raspunsul spontan la comenzi si plajele de turatii largi urcate intr-o ambianta sonora ampla si rotunda. Modelele produse in 2007 si 2008 dispuneau de 313 CP.
Pentru cine era de parere ca forma partii din fata a lui 350Z era prea cuminte si zona geamurilor laterale ar fi aratat mai bine cu forme angulare, aceste probleme tocmai s-au rezolvat toamna trecuta. Pentru testarea atitudinii publicului, Nissan 370Z si-a facut mai intai aparitia sub forma virtuala, in jocul digital Need For Speed Undercover. A fost pentru prima oara in lume cand un automobil supersport a fost astfel adus in contact cu publicul. Intre timp, coupé-ul nipon si-a facut aparitia si sub forma materiala. Innoirile stilistice sunt insotite si de o evolutie a motorizarii: cilindreea a fost marita la 3,7 litri, iar puterea ajunge la 331 CP. Ca sa ne convinga de seriozitatea stradaniilor pe care le-au depus, japonezii au redus masa masinii cu 32 de kilograme.
In final, se pare ca nu prea conteaza cu ce litera a fost botezata o masina sport, daca reuseste sa convinga in privinta designului si a performantelor.
Verdict
In istoria seriei Nissan Z, prima generatie si cea de acum sunt reperele majore, constituind realizari intr-adevar competitive in momentul introducerii lor pe piata. In ansamblu, toate generatiile sunt interesante prin design si performante, ilustrand foarte bine curajul si efortul firmei nipone de a-si face loc intr-un segment exclusivist.