Mari amatoare de flori, multe dintre reprezentantele sexului frumos aleg să-și deseneze flori pe mașină. Unele sunt mai inspirate, altele sunt adevărate eșecuri cromatice. Iată trei motive pentru care să îți faci astfel de desene pe automobil dacă ești femeie:
1. Vei fi remarcată în trafic
Dacă asta îți dorești cu adevărat, atunci e destul de greu să treci neobservată cu o mașină colorată. Florile vor fi admirate de unele doamne și domnișoare și detestate de bărbați.
2. Mașina ta va fi unică
Cu un astfel de aspect, automobilul va fi cu siguranță unic. Florile vor stârni zâmbete pe fața trecătorilor. Va fi o problemă dacă vei dori să vinzi mașina ulterior. Dar, poate vei găsi tot o femeie ca și cumpărător.
3. Florile atrag atenția că ești femeie
„Atenție, femeie la volan!', par a spune mai în glumă mai în serios florile desenate pe mașină. Astfel, orice eroare în trafic ți-ar putea fi mai ușor iertată pentru că ești o reprezentantă a sexului frumos.