Timpurile în care femeile la volan erau privite cu admirație. Care au fost primele șoferițe din România?

vezi galeria foto

Numele Berthei Benz a rămas în istorie ca fiind prima reprezentantă a sexului frumos ce a condus o mașină. În august 1888 Bertha și-a condus fiii sai, Richard si Eugen, de 14 si 15 ani, într-una din masinile Benz, Patent Motorwagen, din orașul Manheim până în Pforzheim (aproximativ 106 kilometri). Care au fost însă primele șoferițe din țara noastră?


Martha Bibescu (1889-1973), soţia principelui Bibescu, fondatorul Automobil Club Regal Român, a fost prima şoferiţă din România. Ea şi-a obţinut permisul auto în anul 1904, cu 5 ani mai devreme decât Regina Maria, care a devenit, oficial, şofer în anul 1909, la Munchen.

Povestea Berthei Benz: prima femeie șofer din lume


„Piaţa auto a început să se dezvolte foarte mult în România după primul război mondial! A avut loc un bum, o creştere a vânzărilor în 1927 – 28, atingând un nivel al vânzărilor de peste 35 de mii de unităţi în toată România! Dintre acestea eu am cunoştinţă de 17 sau 18 femei posesoare de automobile în Timişoara. Iar la nivel naţional, probabil că 10 % din totalul conducătorilor auto erau femei!', a declarat Vlad Capotescu, preşedinte Retromobil Timişoara, pentru digi24.ro.


Femeile nu erau iertate

În arhivele Retromobil Clubul Român a rămas una dintre primele amenzi luată de o reprezentantă a sexului frumos. „Doamna pe nume Macarie Ecaterina era farmacistă, avea naţionalitate română, domiciliul pe bulevardul Colonel Mihai Ghica şi era născută în anul 1900, 25 octombrie. Doamna, în trafic, a primit o pedeapsă pentru schimbarea sensului de mers’, amintește Capotescu.

Prima femeie instructor

Prima femeie instructor din România a apărut mult mai târziu, abia în 1976. Numele acesteia era Barbara Panco și aceasta se mândrește cu faptul că a învățat să conducă peste 1500 de elevi. Românca șofează și astăzi, la 70 de ani. „Atât timp cât o să constat că am aceleaşi reflexe impecabile şi mă duce capul, o să continui s-o fac. Pentru că sunt unul dintre puţinii care, în fiecare zi când se duc la lucru, o fac cu plăcere’, a spus Barbara Panco.

Foto: pinterest.com

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE