Ce să faci când îți este obstrucționată vederea la volan. 3 probleme diferite și soluțiile lor

vezi galeria foto

Atunci când conduci, atenția este esențială pentru siguranța ta și a familiei tale. Trebuie să fii în permanență concentrat la trafic și să fii gata să reacționezi într-o fracțiune de secundă, dacă situația o cere. Din nefericire, chiar și dacă ești un șofer foarte prudent, poți ajunge în situații neplăcute sau chiar periculoase, din cauza neglijenței altor participanți la trafic. Tocmai de aceea, e foarte important să te asiguri că nu există nimic care să îți obstrucționeze sau să îți afecteze vederea atunci când conduci. Iată ce probleme poți întâmpina și cum le poți rezolva:


Lumina Soarelui

Lumina solară poate fi destul de puternică și ne poate incomoda foarte mult vederea, în special atunci când vine din față. Lumina soarelui nu ne orbește, dar ne obosește foarte mult privirea, motiv pentru care avem tendința să „mijim ochii’, pentru a ne proteja vederea. Însă asta înseamnă, în același timp, că raza noastră vizuală este redusă considerabil, lucru ce este foarte riscant la volan.

Parasolarul poate fi de ajutor, însă atunci când lumina este directă nici acesta nu mai face față și e inevitabil ca vederea să nu îți fie afectată. Tocmai de aceea, ar fi bine să ții mereu o pereche de ochelari de soare la îndemână atunci când conduci. Fie că pleci la un drum lung sau doar la o ieșire scurtă în oraș, o pereche de ochelari de calitate va filtra pentru tine lumina puternică, iar tu vei putea conduce liniștit și în siguranță până la destinație.


Ceața

Atunci când conduci prin ceață, e foarte important să îți iei anumite precauții. În primul rând, ar trebui să reduci viteza; ceața nu doar că îți obstrucționează vederea, dar aduce și multă umiditate, care face carosabilul mai alunecos decât de obicei. De asemenea, ar trebui să fii foarte atent la drum, iar asta înseamnă să reduci volumul radioului, să oprești discuțiile cu pasagerii și să deschizi puțin geamul de la șofer, ca să poți auzi mai bine.

Nu în ultimul rând, atunci când conduci prin ceață, ar trebui să aprinzi farurile mașinii, pentru ca ceilalți șoferi să te poată vedea mai ușor. Însă nu folosi faza lungă a farurilor. Conform Travelers, ceața conține mici particule de apă care reflectă și dispersează lumina, astfel că e mult mai eficient să folosești faza scurtă a farurilor, pentru ca ceilalți șoferi să te vadă.


Ploaia

Poate fi foarte dificil să conduci pe ploaie, cu atât mai mult atunci când plouă torențial. Apa nu este singura ta problemă; se pot aburi geamurile, iar mașina își va pierde din manevrabilitate, lucru care poate să ducă la accidente grave. În timpul unei ploi puternice, trebuie să fii atent la mai multe lucruri deodată, însă asta nu înseamnă că nu poți conduce în siguranță.


În primul rând, ar trebui să reduci viteza mașinii și să păstrezi o distanță mai mare decât de obicei față de ceilalți participanți la trafic. De asemenea, aprinde farurile mașinii și pornește ștergătoarele, pentru a înlătura excesul de apă. Încearcă să eviți cu orice preț frânarea bruscă și ține mereu ambele mâini pe volan. Dacă se aburește parbrizul, întoarce gurile de ventilație înspre acesta, iar dacă asta nu funcționează, deschide și geamurile mașinii puțin, pentru a reduce condensul.


Poate fi foarte dificil să conduci în condiții de vizibilitate redusă. Chiar și așa, un șofer vigilent și precaut, care este mereu atent la trafic, nu trebuie să își facă griji. Prudența este esențială la volan și asta pentru că aceasta te protejează atât pe tine, cât și pe ceilalți participanți la trafic.  

Sursă foto: Shutterstock

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE