Numărul 23 al revistei AUTO BILD expune planurile de viitor ale mărcii Skoda, care își va mări portofoliul de produse, depășind reperele practice pe baza cărora și-a construit reputația până acum. Astfel, pe lângă evoluțiile viitoare ale modelelor actuale, constructorul ceh va lansa și noi SUV-uri, prin care mizează să atingă 1,5 milioane de unități comercializate în anul 2018. Primul lansat va fi Snowman, un model bazat pe platforma alungită a lui Volkswagen Tiguan. Acesta va fi precedat de noul Yeti, iar peste 3 ani este posibil să vedem și un SUV de clasă mică, care va purta numele Sherpa. Informații detaliate despre toate acestea, plus multe alte date confidențiale despre Skoda, puteți citi în noul număr AUTO BILD, disponibil la toate centrele de difuzare a presei din 12 noiembrie.
Tot în acest număr am publicat primul test cu noul EcoSport, model cu care Ford vrea să se impună în segmentul crossoverelor de clasă mică. În plus, am publicat și primele impresii despre BMW Seria 3, după ce berlina de clasă medie a bavarezilor a trecut binemeritată restilizare, dar și primul test cu noul MINI Cooper Clubman, unul dintre cele mai nonconformiste modele din gama producătorului britanic.
Atinge noua Tesla Model S P85D o autonomie de 500 km în condiții reale de utilizare? – acesta este întrebarea. Iar răspunsul îl puteți găsi în numărul 23 al revistei AUTO BILD.
Lista de teste cu măsurători este completată de Jaguar XE 20d R-Sport, Hyundai Tucson 2.0 CRDi 4WD, Mazda MX-5 SKYACTIV-G 131, plus un comparativ în care noul Mercedes-Benz GLC își măsoară forțele cu BMW X3, Audi Q5 și Volvo XC60.
La rubrica Practic am analizat cele șapte păcate capitale care distrug vopseaua mașinii tale, iar la Second Hand am analizat o mașină nu tocmai accesibilă, dar nobilă și bună: BMW Seria 5 Touring F11.
Și pentru că ne-am atașat de mult de Tesla în timpul testului cu măsurători, i-am mai păstrat încă cinci pagini în revistă, unde am comparat-o cu cel mai rapid sedan din lume. Vă invităm să vă delectați cu o fascinaţie de peste 1400 CP: Tesla Model S P85D vs. Dodge Charger Hellcat.
Lectură plăcută!