Lansarea internațională și primul test drive din Grecia cu Dacia Duster ocupă, cum era și firesc, o poziție centrală în revista AUTO BILD nr 25. Cel mai așteptat model al finalului de an, Dacia Duster, a reușit să impresioneze la lansarea din cadrului Salonului Auto de la Frankfurt, așa că nu ne îndoim că interesul pentru primele impresii de conducere va fi unul important.
Un alt salon auto, de pe continentul american de această dată, la Los Angeles, este rampa de lansare pentru o serie de modele care vor da tonul pieței în perioada următoare. Printre acestea, am prezentat în detaliu spectaculosul BMW i8 Roadster, precum și viitoarea generație a lui Mercedes-Benz CLS.
În acest număr am consemnat primele impresii de conducere de la volanul noului BMW i3s, Mitsubishi Eclipse Cross, Ford Transit Custom și Lexus NX 300h în versiunea actualizată, precum și test-drive-uri cu Peugeot 308 BlueHDI 120 și BMW 520d EfficientDynamics Edition.
În cadrul rubricii de teste am măsurat performanțele celor mai fierbinți modele ale momentului. Printre acestea, vă propunem în această ediție Range Rover Velar cu motorizarea diesel de 3,0 litri, Hyundai i30 N Performance și SEAT Arona 1.6 TDI. De asemenea, un comparativ de SUV-uri compacte, în care noua Skoda Karoq primește replica lui SEAT Ateca și a lui Peugeot 3008.
Ghidul practic al acestei ediții ne învață ce să facem pentru a rezolva problema farurilor mătuite. Nu vrem să vă stricăm surpriza, dar vă spunem că operațiunea nu durează mai mult de jumătate de oră.
În cadrul rubricii Second Hand, analizăm un model foarte apreciat de cunoscători: Volvo XC60 D3. Odată cu lansarea noii generații, este de așteptat ca vechile modele să aibă un preț foarte atractiv pe piața de mașini rulate.
În încheiere, revista AUTO BILD nr 25 vă propune, în cadrul rubricii Fascinație, un duel inedit între Porsche Panamera Sport Turismo și un telefon mobil de top. Vă lăsăm surpriza de a descoperi despre ce e vorba.