LIVE Paris 2016 – Dacia aduce noi tehnologii și un design fresh în gamă

vezi galeria foto

Dacia deschide Salonul Auto de la Paris cu o gamă nouă de echipamente și un design proaspăt pentru modelel sale. În centrul atenției au fost Logan și Sandero, care au primit un facelift curajos, dar și Duster, care este acum disponibil și cu o cutie de viteze cu dublu ambreiaj cu șase trepte.


Facelift pentru Dacia Logan, Logan MCV, Sandero, Sandero Stepway

Modelele de bază ale gamei Dacia primesc o față proaspătă, cu o grilă inspirată de cea a lui Duster. În afară de aceasta, avem în premieră lumini de zi cu LED, cu prima semnătură luminoasă a mărcii Dacia. Interiorul este acum mult mai rafinat, în centrul atenției fiind noul volan cu patru spițe. Momentul este excelent folosit pentru ca Dacia să mute comanda claxonului pe volan, o alegere mult mai inspirată din punct de vedere al ergonomiei. De asemenea, comanda oglinzilor acîionate electric s-a mutat în stâmga volanului. O noutate este motorizarea pe benzină cu trei cilindri 1.0 SCe de 75 CP, care înlocuiește bătrâna unitate de 1,2 litri.


În plan tehnologic, faceliftul gamelor Logan și Sandero aduce cameră pentru mersul cu spatele și asistență la pornirea din rampă. Sistemul multimedia MediaNav beneficiază, de asemenea, de o interfață îmbunătățită, mai intuitivă. Dacia promite că prețurile nu vor crește, chiar dacă echiparea s-a îmbunătățit semnificativ.

Cutie automată EDC pe Duster

Citește și – Cum funcționează cutia EDC de pe Dacia Duster.

Duster primește în premieră o opțiune de schimbare automată a treptelor, iar surpriza este soluția tehnică aleasă. Astfel, dacă pentru modelele mai mici aceasta este sub forma unei cutii robotizate, pentru Duster, Dacia a optat pentru o cutie cu dublu ambreiaj cu șase rapoarte. Cutia EDC va fi disponibilă pe motorizarea diesel dCi de 110 CP, în versiunea cu tracțiune față și va costa 1.300 de euro.


CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE