Audi TT – O bomba pe roti la numai 12.000 de euro

vezi galeria foto

Audi TT – un model care era, in mod obisnuit, extrem de scump. Dar cu iminenta lansare a noii generatii, preturile au scazut, iar coupé-ul sportiv premium poate fi obtinut, la second-hand, la un pret bun.


Au trecut opt ani din aprilie 2006, cand Audi a lansat a doua generatie a lui TT. Acum intra pe piata un nou model. Pentru vanatorii de chilipiruri, asta inseamna scaderea preturilor la modelele rulate, anumite exemplare putand fi gasite chiar si pentru mai putin de 10.000 de euro. Un kilometraj cu sase cifre nu e iesit din comun, dar in general au fost rulate relaxat. Acest lucru este in special valabil pentru motorizarea cea mai populara, de 2,0 litri turbo de la Golf GTI. Chiar si specificatiile vorbesc despre longevitatea acestuia: putere maxima la 5100 rpm, cuplul maxim la 1800 rpm – un diesel ar fi aratat, pe hartie, aproape la fel. Din 2008, Audi TT a avut si o motorizare 2.0 TDI de 170 CP. In acelasi timp, 1.8 TFSI (160 CP) a devenit noua motorizare de baza. Motorul VR6 de 3,2 litri a fost retras la jumatatea lui 2010. Chiar si sportivele gamei au fost propulsate de motoare cu patru cilindri (TTS cu 2.0 TFSI/272 CP), respectiv cu cinci cilindri (TT RS cu 2.5 TFSI /340 CP si TT RS Plus, cu 2.5 TFSI/360 CP).


Obligatoriu pentru motoarele puternice si diesel este sistemul de tractiune integrala quattro. Acesta functioneaza fara probleme, iar complicatul mecanism rezista fara probleme chiar si la rulaje mari. De asemenea, cutia de viteze cu dublu ambreiaj S-Tronic rezista excelent in timp, iar schimbarile de trepte bruscate se pot rezolva cu un update de software la reprezentanta. Totusi, pentru distante lungi exista si masini mai bune, Audi TT avand un tren de rulare foarte rigid. Sportiva germana are o suspensie chiar mai ferma decat Audi A3 sau Golf V, aspect binevenit pe asfalt perfect sau pe circuit, dar nu tocmai apreciat pe sosele cu denivelari. O usoara ameliorare este promisa de amortizoarele adaptive, cunoscute sub numele de Audi Magnetic Ride. Acestea sunt insa rar configurate si, atentie, un set nou costa 2.000 de euro. Plus montajul si geometria rotilor. Astfel ca un Audi TT ieftin se poate dovedi extrem de costisitor pana la urma.


Testul de conducere: convenabil, dar nu neaparat ieftin


MASINA TESTATA provine de la dealerul MK Automobile din Scheessel si la prima vedere se prezinta bine. In special pentru 11.950 de euro si 170.000 km. Piele, navigatie, xenon si exclusivistul pachet S-Line cu multe optionale – nu prea lipseste nimic. Totusi, usa soferului scartaie, iar proprietarul anterior era probabil un fumator inrait. Un rulou al portbagajului nu mai exista si nici nu ar avea cum: suportul acestuia este rupt, atarnand trist in portbagajul patat. Ulterior, dupa o spalare, descoperim ca trei sferturi din caroserie a fost vopsita de curand si slefuita usor. Aripile fata si spate, ca si usa soferului sunt noi, pe partea dreapta se vede o adancitura. Doar partea dreapta mai are vopseaua neagra originala – zgariata, desigur.


PROBA CONDUCERII In afara de anvelopele ieftine de supermarket, rulmentul rotii stanga spate fluiera zgomotos. Directia se simte neuniforma in timpul manevrelor, dar motorul si transmisia sunt inca in stare perfecta.

PAREREA NOASTRA Este totusi cel mai ieftin Audi TT din nordul Germaniei. Pentru cei care nu sunt deranjati de vopseaua neagra matuita si de pozitia de sedere la nivelul solului, merge. Dar nu e pentru cei care vor un mijloc de transport confortabil si nepretentios.

 Asta nu ne-a placut


In principiu, a doua generatie a lui Audi TT este una dintre cele mai solide masini. Cu toate acestea, exista multe rechemari interne, asa-numitele actiuni de service. Printre acestea, probleme cu ventilatoare care nu mai functioneaza sub zero grade; schimbari eratice de trepte la cutia cu dublu ambreiaj S-Tronic si defectiuni ale stopurilor de frana la modelele din 2009; probleme cu distributia la motoarele 1.8 si 2.0 TFSI incepand cu modelele din 2011 si erori de software pe motoarele anterioare 2.0 TFSI. Inca neremediate: defectiuni sporadice ale bobinelor de inductie la toate modelele pe benzina. In plus, sunt probleme cu regulatorul de presiune la toate motoarele pe benzina cu injectie directa. Dintre acestea, doar unitatea V6 de 3,2 litri din 2010 nu este afectata, dar aceasta sufera de uzuri ale lantului de distributie. Iar daca turbina functioneaza eratic, de vina este de obicei o supapa de bypass blocata.

 

1. SUPORTUL SUSPENSIEI FATA Mizeria poate patrunde in interior, determinand aparitia zgomotelor.

2. PUNTE FATA foarte fiabila, cu foarte putine probleme. Doar burdufurile se uzeaza.

3. SPALATORUL DE PARBRIZ are frecvent scurgeri, din cauza fisurilor care apar la inghet.

4. CABLAJUL USII SOFERULUI se poate sectiona sau se oxideaza conectorul principal.

5. BRATUL PUNTII SPATE  se rupe adesea, ceea ce produce zgomote neplacute.

6. RUGINA LA IMBINARI este rara, dar nu este un subiect inexistent pentru TT.

7. AMORTIZORUL HAYONULUI iese din imbinare, afectand vopseaua si nervii pasagerilor.

8. MECANISMUL ELERONULUI se blocheaza adesea sau rugineste. Putin ulei nu  strica.

 

Verdict ****
12.000 de euro e un pret la care un fan nu poate ramane indiferent. La urma urmei, Audi TT este un model iconic si unul dintre cele mai bune de la Ingolstadt. Acest lucru este confirmat de rapoartele TUV, in care Audi TT s-a clasat intotdeauna bine. Insa, atentie: pe piata sunt multe chilipiruri cu probleme ascunse. Sfatul nostru: suplimentati bugetul cu 2.000 – 3.000 de euro.

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE