Nu-i neapărat să-l luați pe acesta, dar aici avem un caz ieșit din comun – versiunea sportivă de 190 CP. De la bun început (2010), Juke a sfidat orice tratări stilistice cunoscute pe tema SUV și nici astăzi nu putem spune că rămânem indiferenți la vederea unuia pe stradă.
Linia descendentă, ca de coupé, a pavilionului, clanțele camuflate ale portierelor din spate și, bineînțeles, înfățișarea cu caracter insectoid a părții frontale alcătuiesc o personalitate aparte și unică în cadrul clasei SUV-urilor mici. Ne e greu să explicăm cum s-a întâmplat asta, dar Juke și-a găsit în Germania mai mulți cumpărători decât s-ar putea crede – peste 60.000, mai precis. Faptul s-a datorat, printre altele, ofertei largi de motorizări (de la 94 la 218 CP, inclusiv un diesel performant de 110 CP) și poziției înalte la volan – factor de atracție important al SUV-urilor.
Versiunea de motorizare turbo de 1,6 litri a acestui Nissan Juke, având cutie de viteze manuală și tracțiune numai pe roțile din față, pe care colegii noștri din Germania au găsit-o la un dealer din Hanstedt dispune de190 CP și insistă să ne convingă de asta în pofida celor 100.000 km acumulați la bord. Genul de lucrușor cu care poți pune ocazional în inferioritate „piloții' de Polo GTI sau Mini. Motorul răspunde incisiv, precizia direcției face o impresie favorabilă, fermitatea suspensiei dă încredere privind calitățile sportive ale mașinii și rezultă mai multă plăcere de a-l struni pe Juke decât te-ai fi gândit înainte să pornești. Nu la fel de bine se prezintă manevrarea schimbătorului de viteze și comportamentul în viraje, marcat de o tendință clară de subvirare și pierderi de motricitate. Nici confortul la rulare pe drumuri proaste nu e un punct forte al lui Juke. Acest vehicul, în speță, ar fi un foarte bun companion urban.
Printre dotările care mai pot fi găsite, eventual, la Juke se numără cutia de viteze automată cu variație continuă și tracțiunea integrală. Acestea merită să fie menționate pentru confortul de utilizare și polivalența pe care le conferă.
Forma (mai mult sau mai puțin – depinde de privitor) amuzantă a caroseriei afectează latura practică: habitaclul e îngust în zona superioară, spațiul la cap e limitat în spate. Cu 251 litri (354 litri, după facelift), nici volumul portbagajului nu prea convinge (dar se poate extinde până la 786 l).
Verdict
Decizia de a achiziționa un Juke nu se justifică în afara unei compatibilități cu imaginea sa aparte. Dedesubtul înfățișării de expresionism brut pe roți se află o parte mecanică pentru care nu trebuie să-ți faci mari griji.
O mașină urâtă…o broască pe steroizi!