Mercedes-Benz Clasa V de la 25.000 euro: Un pește mare

vezi galeria foto

Predecesorilor le-a lipsit calitatea finisării, dar Mercedes-Benz Clasa V din 2014 a reparat asta cu vârf și îndesat.


Își mai aduce cineva aminte de primele MPV-uri mari ale mărcii Mercedes, produse între 1996 și 2003? Nu? Nu-i de mirare. Aceste cutii metalo-plastice de transportat persoane au ruginit de mult. Nici cea de-a doua generație (seria 639), produsă între 2003 și 2014, nu a convins pe deplin prin prestații și calitate. În sfârșit, în 2014 a apărut ceva într-adevăr conform cu statutul premium al mărcii (seria 447), oferind fără rezerve tot ceea ce este de așteptat de la un Mercedes: design fin, dotări de lux și, mai presus de toate, calitate lesne de perceput.


 

 

Încă de la primul contact vizual simți că ai de-a face cu un automobil elegant și pretențios. Mercedes-Benz Clasa V se află exact la cealaltă extremă a conceptului de transportor de pasageri în comparație cu binecunoscutul VW Bus. Sunt disponibile două variante de ampatament, trei versiuni de lungime pentru caroserie, plus mai multe tratări ale amplasării scaunelor și geamurilor. Flexibilitatea Clasei V nu se oprește aici. Prețul de bază nou al Clasei V începe de la 36.339 de euro (motorizare 200 d, configurație minimalistă, TVA inclusă), iar cel maxim se duce în zona sumelor cu șase cifre. Chiar și fără a discuta despre variante cu caracter VIP, senzațiile la volan au o clară amprentă premium. Clasa V oferă condiții sesizabil mai apropiate de cele ale limuzinelor în comparație cu ceea ce propune concurența din Wolfsburg. Pentru ca vocația sa de navă de croazieră cu maniere elevate să devină evidentă, ar fi de preferat ca anumite detalii să facă parte din dotare. Cutia de viteze automată 7G Tronic, de exemplu. Schimbarea treptelor se face cu promptitudine și finețe, favorizând cursivitatea accelerațiilor și confortul. Motorizările turbodiesel au bune caracteristici de cuplu și sunt conforme normelor Euro 6, dezvoltând între 136 și 190 CP. Consumul diferă în funcție de putere și stilul de conducere, pe o plajă cuprinsă între 7,0 și 10,0 l/100 km.



 

 

Deloc rău, pentru un vehicul de aproximativ două tone, iar posesorii vor aprecia și decența costurilor de întreținere.

Citește și:

Noua mașină a lui Vladimir Putin

Transalpina se închide

Cum faci să iei 9000 de lei de la Primărie!

Iată noul Duster Pick-up!

Noul BMW X5 are deja 100 de comenzi în România

Poliția Română are autospeciale noi: Ce dotări au?

Ce riști dacă nu ai scaun special pentru copii?

Simulatorul auto folosit de Michael Schumacher este de vânzare

 

Încă nu am menționat vreun inconvenient al lui Mercedes-Benz Clasa V, și, de altfel, nu există niciunul evident. Partea mecanică este solidă și fiabilă, iar protecția caroseriei la coroziune nu are puncte slabe. Pe de altă parte, când dai de atâta bine, încep să-ți bată la ochi detaliile mărunte. Pe alocuri, se pot găsi riduri și pliuri vizibile pe tapițeria din piele sau se pot face auzite la un moment dat (la rularea pe denivelări) oarecare zgomote ale unor piese de finisare. S-au mai văzut și defecțiuni ale sistemului electric de acționare a portierelor din spate, iar funcția stop-and-go nu e una dintre cele mai fin studiate, lăsând să se simtă șocuri la repornire. Oricum, mașina rămâne preferabilă ofertelor de la VW, calitățile sale regăsindu-se la acel nivel înalt, tipic Mercedes. Despre Clasa V, putem spune că a făcut bine să nu urmeze tradiția înaintașilor săi.


 

 

 

Opțiunile pot crea probleme

„Componenta care nu există nu are nevoie de reparație’, spune o veche regulă populară cu trimiteri tehnice. Fie că e vorba de sistemul multimedia Comand, de acționarea electrică a ușilor sau de alte dispozitive cu funcții de confort rafinat, luxul se constituie într-o potențială sursă de probleme. Unele vehicule de pe piața second-hand au îndeplinit funcții de shuttle sau taxi și au la bord rulaje impresionante. Eventuala lor cumpărare merită să fie decisă doar în cazul unui preț foarte redus, pentru că reabilitarea lor va atrage costuri greu de anticipat.


Indicator rezervor

Nicio problemă, doar o ciudățenie: la primele exemplare, acul indică în direcția inversă citirii normale.

Tampoane de cauciuc

Aflate la extremitatea superioară a arcurilor, aceste piese nu au avut mereu o bună fiabilitate.

Rugină

Prezoanele de roată care ruginesc nu sunt ceva alarmant, însă sunt un semn că n-ar strica și o examinare a caroseriei.

Uși culisante

În timp, apar jocuri care se cer reglate și motoare care nu se opresc la închiderea ușii.

Climatizare

Dacă numeroșii senzori și elementele de acționare se uzează sau cedează, reglarea temperaturii devine evazivă.

Zgomote ale finisării

Nu e exclus ca unele piese de la portiere, suporturile scaunelor și de la bord să intervină ocazional în ambianța acustică a călătoriei.

 

Verdict

Mercedes-Benz Clasa V aduce la un loc avantajele unui minibus performant și bine studiat ergonomic cu o experiență de conducere tipică Mercedes. Mașina lasă senzația unui nou început în comparație cu toți predecesorii săi.

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE