Progres natural – Borsec hidratează echipajul Teslovan/Cseh la Raliul Bucovinei 2022

vezi galeria foto

În cazul oricărui sport, probabil cel mai important este moralul. După ultimele etape care au venit cu diverse provocări neașteptate pentru echipajul format din pilotul Adi Teslovan și navigatorul Vajk Cseh, spiritele nu erau tocmai liniștite. Dar iată că echipajul susținut de Borsec și-a găsit ritmul la Raliul Bucovinei, aducând totodată un rezultat important, cât și un binemeritat boost emoțional.


„Am obținut locul 3 în campionatul național de asfalt și locul 6 în clasamentul general. Raliul Bucuvinei este o etapă la care am revenit cu bucurie, probele speciale și zona fiind superbe. Un raliu în care am mai făcut pași înainte și am avut un ritm mult mai bun față de ultima etapă.

După o primă zi în care am pierdut secunde importante pe urcarea de pe Transrarău, sâmbătă am încercat să creștem ritmul și să ne îmbunătățim evoluția după fiecare probă, astfel că după mai mult de 122 km de probe speciale, am terminat raliul la puțin peste o secundă de concurentul din fața noastră.


Suntem mulțumiți de faptul că am progresat, suntem conștienți că mai avem de lucru, dar important este că facem pași înainte. Apa minerală naturală Borsec a fost lângă noi pe tot parcursul raliului Bucovinei așa cum ne-am obișnuit deja. Următoarea etapă se va desfășura la Sibiu pe macadam în luna iulie. Mulțumim partenerilor noștri UniCredit Leasing, Generali, Borsec, Hofigal, Defi, Interflon, Set Prod-com, Mobil 1 prin Star Lubricants și echipei tehnice Omega Motorsport', a declarat pilotul Adi Teslovan.


CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE