Nasser Al-Attiyah se impune în etapa cu numărul 11 a Raliului Dakar 2016. Pilotul MINI are cel mai bun timp pe specială și reușește să mai reducă din avansul avut de Stephane Peterhansel în clasamentul general.
Sebastien Loeb are din nou o zi bună și termină etapa pe locul secund, cu 5 minute întârziere. Ultima poziție a podiumului de etapă a fost ocupată de Hirvonen. Peterhansel termină pe patru, având o întârziere de 8 minute.
În clasamentul general, Stephane Peterhansel conduce și are un avans de aproximativ 52 de minute în fața lui Al-Attiyah. Pe locul trei se află De Villiers.
La clasa moto, francezul Meo câștigă etapa, în timp ce Toby Price vine pe doi. Ultima treaptă a podiumului a fost ocupată de Quintanilla. Românul Mani Gyenes a încheiat etapa 11 pe locul 22 și se poziționează pe 14, la general. La clasa Maraton, românul se află pe prima pozție cu un avans de 3 minute și 16 secunde.
Clasamentul general în cadrul clasei moto este dominat de același Toby Price. La 35 de minute în spate se află Svitko, iar pe trei urcă Meo. Astfel, podiumul general provizoriu este dominat de KTM.