Formula 1 – Marele Premiu al Malaysiei: Sebastian Vettel câștigă la Sepang

vezi galeria foto

Cea de-a doua etapă a sezonul 2015 din Formula 1 s-a desfășurat pe circuitul de la Sepang, Malaysia. Sebastian Vettel a reușit să se impună în fața piloților Mercedes, după ce a făcut o cursă foarte bună, iar strategia cu două opriri la boxe a dat roade.


Calificările de ieri au stat sub semnul ploii, iar Lewis Hamilton a reușit să se impună în fața lui Sebastian Vettel și a lui Nico Rosberg.

Așa cum ați intuit, Ferrari a produs o surpiză, Vettel reușind să obțină locul doi al grilei de start după ce îl bate pe Rosberg cu doar 0,465 de secunde.

După primele 10 tururi, ordinea în clasament a fost: Hamilton, Vettel, Rosberg, însă acest lucru s-a schimbat relativ repede, întrucât piloții Mercedes au intrat pentru primul schimb de pneuri. Mercedes a ales o strategie greșită și a venit la Sepang cu prea puține seturi de pneuri medium, iar asta i-a deteminat să îi aducă la boxe pe Vettel și pe Hamilton de trei ori.


Astfel, Ferrari revine iarăși pe prima poziție a podiumului după aproximativ 22 de luni în care nu a mai simțit gustul victoriei.

 

Clasament Marele Premiu al Malaysiei

1. Sebastian Vettel

2. Lewis Hamilton

3. Nico Rosberg

4. Kimi Raikkonen

5. Valtteri Bottas

6. Felipe Massa

7. Max Verstappen

8. Carlos Sainz Jr.

9. Daniil Kvyat

10. Daniel Ricciardo

 

Clasament general – Formula 1 2015

1. Lewis Hamilton

2. Sebastian Vettel

3. Nico Rosberg

4. Felippe Massa

5. Kimi Raikkonen

6. Felipe Nasr

7. Valtteri Bottas

8. Daniel Ricciardo


9. Nico Hulkenberg

10. Max Verstappen

 

Clasament general echipe – Formula 1 2015

1.  Mercedes

2. Ferrari

3. Williams Mercedes

4. Sauber Ferrari

5. STR Renault

Sursa foto

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE