Formula 1 – Nico Rosberg câștigă Marele Premiu al Chinei

vezi galeria foto

Nico Rosberg are un început de sezon excelent. Pilotul german a reușit să câștige și Marele Premiu al Chinei și obțină numărul maxim de puncte puse la bătaie în acest sezon. Cursa de la Shanghai a fost cea mai spectaculoasă de până acum.


Plecat din pole-position, Nico Rosberg a fost devansat de Daniel Ricciardo chiar în primul viraj. Din păcate, în același loc, Vettel îl lovește pe Raikkonen în încercarea de a evita un contact cu Daniil Kvyat. Nici Lewis Hamilton nu a scăpat de problemele cauzate de accidentul în care au fost implicați cei doi piloți Ferrari. Hamilton lovește resturile împrăștiate pe circuit, iar aripa față se desprinde și îi cauzează o serie de probleme.

După primele tururi, Ricciardo controla cursa, însă o pană la pneul stânga-spate îl încurcă. În acest moment al cursei, Nico Rosberg trece pe prima poziție și rămâne acolo până la final.


Locul secund al Marelui Premiu al Chinei a fost adjudecat Sebastian Vettel. Germanul adoptă o strategie excelentă, iar asta avea să-l favorizeze în ultima parte a cursei. Podiumul a fost completat de Daniil Kvyat.

Pe locul patru a încheiat Ricciardo, urmat de Raikkonen, Massa, Hamilton, Verstappen, Sainz și Bottas.

Foto | Mercedes-AMG

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE