Lucien Hora s-a impus la Reșița, în cea de-a treia etapă a CNVC Dunlop

vezi galeria foto

Lucien Hora a câștigat detașat în cea de-a treia etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop, după ce s-a impus în ambele urcări din concurs.


Încă din ziua dedicată antrenamentelor, Lucien Hora a reușit un timp cu șase secunde mai bun decât Horațiu Ionescu-Cristea, care își continuă sezonul la volanul unui Ferrari 458 Challenge, cu care a luat startul și în etapa de la Brașov. Paul Andronic a bifat cel de-al treilea timp al antrenamentelor, în fața lui Armando Battocchi și a lui Lucian Răduț.

Antrenamentele nu au decurs la fel de bine pentru vicecampionul Ovidiu Zabreca, acesta având o zi nefastă pe traseul de casă. O problemă de natură tehnică, urmată de o ieșire ușoară în decor în timpul recunoașterilor au făcut ca Zaberca să nu obțină decât cel de-al 20-lea timp – și asta după ce a avut parte de câteva reparații de urgență, fără de care nu ar fi putut termina ultimele două manșe de la Brașov.


În prima manșă cronometrată a etapei de la Reșița, Lucien a stabilit un timp de 1:40.750, depășindu-și cu aproape cinci secunde reușita din antrenamente. Pe locul al doilea a venit Paul Andronic, devansându-l pe Horațiu Ionescu-Cristea cu o secundă și două zecimi. Lupta pentru locurile 4-5 a fost chiar mai strânsă după prima manșă, Lucian Răduț și Ovidiu Zaberca fiind departajați de numai două zecimi, în timp ce Armando Battocchi era și el foarte aproape pe poziția a șasea.


 

Primul rezultat în puncte pentru Horațiu Ionescu-Cristea la volanul noului Ferrari 458 Challenge

Lucrurile nu s-au schimbat prea mult după cea de-a doua urcare, Lucien Hora impunându-se cu un timp de 3:20.465, urmat de Paul Andronic la o diferență de 17.653 secunde și de Horațiu Ionescu Cristea, la 19.618 secunde. Pe locul patru a terminat Ovidiu Zaberca (+24.384) iar pe locul cinci Armando Battocchi (+24.859), ambii devansându-l pe Lucian Răduț.

Clasament OPEN după primele trei etape:


  1. Hora Lucien – 60 p
  2. Zaberca Ovidiu – 37 p
  3. Andronic Paul – 35 p
  4. Battocchi Armando – 31 p
  5. Răduț Lucian – 26 p
  6. Stan Eduard – 12 p
  7. Ionescu Cristea Horațiu – 12 p
  8. Pădurean Mircea – 8 p
  9. Iliescu Adi – 7p
  10. Tempestini Marco – 6 p
  11. Dragnea COsmin – 4 p
  12. Ionescu Adrian – 3 p
  13. Tempestini Simone – 2 p

[sursă: autorally.ro]

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE