Prima imagine cu motorul Honda destinat sezonului 2015 de Formula 1

vezi galeria foto

Honda se afla intr-o perioada plina. Inginerii producatorului nipon lucreaza din greu la dezvoltarea propulsorului care va anima „sufletul' viitorului Civic Type-R si, totodata, se lupta sa dea nastere unitatii destinate sezonului 2015 de Formula 1.


Asa cum probabil deja ati aflat, Honda si McLaren vor face casa buna in sezonul viitor de Formula 1, iar astazi avem parte de prima fotografie cu viitorul motor V6. Pentru moment, unitatea inca nu este finalizata, iar Yasuhisa Arai, omul din spatele acestui proiect a subliniat acest fapt.

„In momentul de fata, prezentam doar o imagine cu motorul care, deocamdata, se afla in dezvoltare', a declarat oficialul Honda.

In urma cu o saptamana, Honda a reusit sa mai puna cateva zambete pe fetele noastre cu un teaser video in care auzim pentru prima data sunetul produs de acest V6 destinat Formulei 1.

Sursa | Honda via Carscoops

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE