Raliul Dakar 2015 – Etapa 4 – Nasser Al-Attiyah câștigă și rămâne în fruntea clasamentului general

vezi galeria foto

S-au încheiat patru etape din Raliul Dakar 2015, iar în prima parte a clasamentului general lucrurile nu s-au schimbat major.

Astfel, după cei 315 kilometri ai probei 4 desfășurată între Chilecito și Copiapo, Nasser Al-Attiyah învinge și își consolidează poziția de lider la general.


Pe poziția secundă a clasamentului de etapă a sosit Nani Roma, cu o întârziere de 2 minute și 40 de secunde față de qatarianul Al-Attiyah, în timp ce pe trei a ajuns De Villiers.

Citește și: Etapa 3 – Terranova îl bate pe Al-Attiyah, însă qatarianul păstrează prima poziție la general

La general, De Villiers ocupă poziția secundă, în timp ce pe ultimul loc al podiumului se află Alrajhi. Modelele Renault Duster continuă parcursul bun. Astfel, în etapa cu numărul 4 Spataro a încheiat pe poziția 26, iar Garcia pe 29.


 

Raliul Dakar 2015 – Clasa Moto

La clasa Moto, etapa cu numărul 4 l-a desemnat învingător pe Barreda. Pe locul doi a venit Coma, iar pe trei, dupa 2 minute și 49 de scunde a sosit Quintanilla. Românul Mani Gyenes a reușit o performanță bună, terminând etapa pe 20, în timp ce Marcel Butuza încheie ziua pe locul 61.

În clasamentul general conduce Barreda cu un avans de 12 minute și 49 de secunde față de Coma, în timp ce pe locul trei se află Goncalves.

Raliul Dakar 2015 – Clasa Quad și Camioane


La calsa Quad, primul care a ajuns la finis a fost Sonik după 4 ore, 11 minute și 35 de secunde. Acesta a fost urmat de Casale și de Abu-Issa. În urma acestei victorii, Sonik trece pe prima poziție la general, urmat de La Fuente și Casale.

Citește și: Etapa 2 – Al-Attiyah caștigă proba și revine pe prima poziție la general

La clasa Camioane, rușii au spulberat concurența în proba de ieri. Primele trei poziții ale clasamentului de etapă au fost ocupate doar de echipaje din Rusia. Pe prima poziție a terminat Nikolaev – Yakolev – Akhmadeev (Kamaz), pe doi a încheiat echipajul Karginov – Mokeev – Leonov (Kamaz), iar pe trei a ajuns echipajul Mardeev – Belyaev – Svistunov (Kamaz).

Sursa | DakarRally

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE