1.000 de angajați noi în fabrica Continental din Timișoara

vezi galeria foto

Fabrica de componente electronice Continental din Timișoara a demarat un proiect pentru extinderea spațiului de lucru. Investiția va ajunge la 12 milioane de euro, iar fabrica îți va mări suprafața cu 7.000 de metri pătrați.


Conform oficialilor, lucrările ar trebui să fie gata până la finalul acestui an.

„Obiectivul nostru este ca până la finalul acestui an să încheiem lucrările de construcţie ale extensiei astfel încât să putem să onorăm comenzile clienţilor nostri. Ca urmare a acestei investiţii vor rezulta peste 7000 de metri părați de spaţii destinate birourilor, depozitării, respectiv zonelor sociale (vestiare, bucătării şi spatii sanitare)’, a declarat Francisco Xavier Pujol, directorul fabricii de la Timișoara.


În urma noului proiect, uzina din vestul țării va ajunge la o suprafață de peste 21.000 de metri pătrați.

„Dorim în acest an să creştem cu peste 1000 de noi angajaţi în România pe partea de cercetare şi dezvoltare şi în producţie. Investiţia e un pas important atât pentru locaţie, cât şi pentru Continental pentru a face posibilă această creştere. Lucrăm împreună şi e normal să creştem împreună, a declarat Christian von Albrichsfeld, managerul general Continental România.


CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE