Ne tot uităm la BMW iX și ne vine greu să decidem dacă ne place cum arată, dacă e un exemplu convingător pentru viitorul automobilelor electrice sau dacă nu s-a mers prea departe cu caracterul extravagant în cazul său. Între timp, a venit un mic potop.
Parte din recenta sesiune de test-drive cu BMW iX a inclus câteva drumuri între aeroportul Henri Coandă de la Otopeni și hotelul Caro din București, care a găzduit un eveniment de business internațional al companiei Audiența Generală. Bineînțeles, a fost vorba despre misiuni de gen shuttle, vizând trasportul unora dintre oaspeții străini participanți la eveniment și cazați la Caro. În cursul după-amiezei de marți, 14 iunie 2022, având la bord pe subsemnatul și un profesor de specialitate tehnică din Germania, balena alb-albastră înainta alene pe DN1, care era grevat de un „traffic jam’ epic – merge termenul, nu-i așa? Nu eram în criză de timp, deoarece nici jam-ul nu era chiar o surpriză pe la orele 16-17 (surpriză o să fie când va fi rezolvată cumva situația asta).
Ceea ce nu înseamnă că nu au apărut alte surprize: într-un interval de câteva minute, ploaia decentă s-a transformat într-o torențială biblică. Mă apropiam de podul din nordul Capitalei peste șoseaua de centură când intensitatea ploii a redus vizibilitatea până la ceva de ordinul a maxim 10-15 m. Se înainta și mai încet, iar domnul profesor de pe scaunul din dreapta îmi ținea teorii despre cum, în Germania, se tot țin întruniri având ca obiect optimizarea structurilor din teritoriu pentru a face față unor viitoare fenomene meteo extreme al căror număr este de așteptat să crească în anii următori. Canalizări, căi de drenare, pompe, tot felul de idei din astea de-ale nemților. BMW iX continua să înainteze silențios, dar am primit la bord un mesaj de „fail’ când am cerut din manetă o frecvență și mai mare a funcționării ștergătoarelor. Bun, totuși putem merge mai departe. Ambianța continua să fie silențioasă în interior, tocmai bună pentru ascultarea muzicii difuzate de sistemul hi-fi Harman Kardon. Întâmplător, tocmai se derula piesa Storm, interpretată de Grace Jones (din soundtrack-ul filmului The Avengers 1998). Și așa am trecut aproape la pas prin Otopeni.
Ploaia turna mai departe și am fost de câteva ori în situație de „full stop’ în timp ce rulam pe DN1 pe banda din dreapta pentru a mă înscrie pe racordul către aeroport. Am intrat pe curba largă de după benzinăria aflată în vecinătate. Bucata aceea de drum nu mai arăta a drum, fiind complet inundată. Nu se mai vedeau nici bordurile, fiind necesară alegerea altor repere (stâlpi de lumină, copaci) pentru a înțelege cam pe unde ar trebui să-ți alegi traiectoria. Pe măsură ce mă apropiam de rondul din fața parcării terminalului de sosiri, adâncimea creștea. Cei care nu și-au dau seama din mers ce au de făcut au creat oarecare derută. Am avut de ocolit o mașină imobilizată (probabil cu sistemul de aprindere compromis), iar mai în față un alt automobil se afla într-o poziție ciudată și fragmente de scut pluteau în jur (hai, că nu l-a torpilat nimeni, probabil doar nimerise într-o gură de canal al cărei capac fusese dat afară de refularea apei).
M-am întrebat așa, într-o doară, dacă tipii de la BMW or fi fost cât de cât atenți când și-au ales furnizorii de cablaje – de etanșeitatea acestora depindea acum continuarea înaintării prin ceea ce părea să fie noua zonă a aeroportului Henri Coandă destinată primirii hidroavioanelor. Între timp domnul profesor tăcuse și mi s-a părut că și-a mutat picioarele pe o zonă mai înaltă de sub bord, de parcă se aștepta să luăm apă în „carenă’. Asta nu s-a întâmplat. Și nici nu ne-am văzut imobilizați. M-am jucat un pic din mers cu testarea acvaplanării în rondul de lângă terminal, unde adâncimea apei scăzuse. Mașina a rămas impresionant de stabilă și controlabilă, chiar dacă contactul cu suprafața de rulare nu mai era ferm la toate roțile.
În fața terminalului, domnul profesor s-a grăbit să-și ia bagajul și să intre în clădire, nu înainte de a-mi mulțumi pe un ton foarte sincer pentru succesul acostării la Plecări. Ieșind înapoi în DN1 pe sub podul dinspre Țiriac Collection, am văzut că Poliția ieșise la înaintare și interzisese accesul pe racordul de lângă benzinărie, pe unde trecusem câteva minute mai devreme.
Ce mi-a mai trecut prin cap după această istorie? Printre altele, etanșeitatea perfectă demonstrată de BMW iX cu acest prilej probabil că a rezolvat și problema cocalarilor care intră cu mașinile pe plajă și rămân acolo. Dacă ai un BMW iX și ești împotmolit în nisip, ai putea să rămâi în mașină până crește fluxul dincolo de pavilion și forța arhimedică va compensa greutatea mașinii, făcând posibilă degajarea din nisip și deplasarea. Apoi pornești, pur și simplu (totul e să nu deschizi geamurile). Nu degeaba submarinele nonnucleare se deplasează cu propulsie electrică atunci când sunt în imersiune, motoarele lor diesel nemaiavând de unde să tragă aer pentru combustie.
Ce să mai zic? Am verificat dacă BMW iX e bun de birou cu facilități multimedia (este!), dacă e bun de sală de concerte (este!), dacă ține ca vehicul cvasiamfibiu (ține – nu a intrat apă pe la praguri, nu-i trebuie snorkel) și dacă e suportabil în calitate de crossover rutier premium-avansat (este!). Doar la capitolul calificării sale ca U-Boat mai am niște întrebări…