A treia generație Skoda Octavia a atins borna 1 milion

vezi galeria foto

Cea de-a treia generație Skoda Octavia se bucură de un succes răsunător pe piață. Modelul producătorului din Mlada Boleslav a ajuns deja la borna un milion.


Exemplarele sunt asamblate pe liniile uzinelor din Mlada Boleslav, Rusia, Kazakhstan și China. În 2015, Skoda a livrat 432.300 de unități Octavia, în creștere cu 11 procente comparativ cu 2014. În primele două luni ale acestui an, 70.500 de persoane au cumpărat modelul ceh care se află pe linia de asamblare din 2013.

Dar Skoda pregătește o nouă surpriză pentru fanii lui Octavia. După cum probabil ați intuit, facem referire la un viitor facelift. Conform rapoartelor publicate în presa de specialitate, zona frontală va primi un set de blocuri optice noi, în timp ce sub capotă am putea asista la montarea unor unități ceva mai potente.


Aniversarea vine la doar o zi de la celebrarea celor 25 de ani Skoda sub umbrela Volkswagen.

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE