Pentru un Bentley nou vei avea de scos din buzunar o sumă frumușică. Dar pentru acest Le Mans Sports din 1928 vei avea de plătit enorm. Exemplarul în cauză are numărul de șasiu KM3088 și a fost carosat de Vanden Plas.
În plus, această mașină a participat de două ori la Le Mans și a obținut locul trei în cadrul cursei din 1929. În același an, modelul s-a clasat pe locul doi în cadrul Brooklands Double Twelve.
Citește și: Iată cât au ajuns să coste două modele Mercedes și BMW din anii `80 la licitație!
Totodată, Bentley a utilizat acest exemplar pentru o serie de teste, iar după aceea a fost vândut. Peste 40 de ani a stat în garajul familiei Rose, iar acum este scos la licitație.
Citește și: Pregătiți banii: Un prototip Ford GT va fi scos la licitație
Conform experților, mașina ar urma să se vândă pentru aproximativ 7 milioane de euro în cadrul licitației organizată de RM Shotheby între 10 și 11 martie la Ritz-Carlton. De asemenea, modelul este complet restaurat și se află într-o stare excelentă. Și pentru că nu trebuie să plătim pentru vise, vă invităm să pierdeți puțin timp din viață aruncând un ochi peste cele 50 de fotografii cu acest Bentley.