Acum poți avea și smartphone, și mașină Galaxy! Deci să fim recunoscători chinezilor, care l-au făcut pe Geely Galaxy E8.

vezi galeria foto

Au trecut vremurile în care, auzind de Geely, te gândeai mai degrabă la o pungă cu jeleuri translucide și, după un reality-check, erai surprins să constați că brandul se aplică unor replici de Mercedes C-Class sau chiar de Rolls-Royce Phantom. Despre Geely Galaxy E8 nu se mai poate spune că ar fi o replică de Audi e-tron sau Porsche Taycan, cu toate că de pe acolo își trage seva designul său.


Geely Galaxy E8 reușește să pună la vedere destule elemente de personalizare evident propria pentru a ieși de sub incidența unor eventuale acuzații de imitare. Tratarea minimalistă a designului său respectă cea mai proaspătă tendință din zona premium, care dă prioritate elitismului de factură high-tech și trece pe plan secund convențiile estetice cu orientare opulentă. Toate detaliile, până și sigla cu șase pătrate albe, pledează puternic în acest sens.

Geely Galaxy E8 dispune de un motor electric de 272 CP (furnizat de Viridi Energy Mobility Technology (VREMT), și de un pachet de baterii LPF (Lithium Iron Fosphate), furnizat de Quzhou Jidian New Energy. Puterea nu este impresionantă în cazul unei limuzine cu masa proprie de 2030 kg, dar, chiar și așa, sunt de așteptat performanțe maim ult decat decente. Dimensiunile de gabarit măsoară 5010 mm (lungimea), 1920 mm (lățimea), 1465 mm (înălțimea), la acestea adăugându-se un ampatament de 2925 mm – așadar, Geely Galaxy E8 vizează clasa de lux. Ambii furnizori numiți mai sus aparțin grupului Geely.

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE