AFM a publicat listele cu persoanele juridice aprobate în Programele „Rabla” și „Rabla Plus”

vezi galeria foto

Un număr de 364 de dosare de finanțare au fost acceptate în cadrul Programelor „Rabla'și „Rabla Plus', destinate persoanelor juridice, din acest total peste 10% fiind pentru 104 autovehicule electrice și hibride, potrivit datelor transmise de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM).


„Ca urmare a aprobării dosarelor de finanțare în ședința Comitetului de Avizare din data de 10 august 2017, Administrația Fondului pentru Mediu a publicat listele cu persoanele juridice acceptate în Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto național (Programul ‘Rabla) și în Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic (Programul ‘Rabla Plus). În această etapă, pentru Programul ‘Rabla au fost acceptate 331 de dosare pentru 895 autovehicule și cinci contestații pentru opt autovehicule. Pentru Programul ‘Rabla Plus au fost acceptate 33 dosare pentru 104 autovehicule, dintre care 87 autovehicule pur electrice și 17 electrice hibride', se arată în comunicatul de presă al AFM.


Care este prețul litrului de benzină sau motorină înainte de taxe

Se complică examenul pentru permisul auto. O nouă probă pentru viitorii şoferi

Persoanele juridice care au fost acceptate în programe se pot adresa unuia dintre producătorii/dealerii auto validați în Programele 'Rabla' și 'Rabla Plus' 2017. De asemenea, persoanele juridice interesate pot depune dosare de acceptare în cadrul Programelor 'Rabla' și 'Rabla Plus' până la data de 29 septembrie 2017.

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE