La jumătatea lunii martie, zece deputați și senatori PSD au depus un proiect de lege care urmărea încetarea fenomenului înmatriculărilor de mașini în Bulgaria. Acesta prevedea ca autovehiculele și remorcile înmatriculate peste Dunăre de persoane care au domiciliul în România să poată circula pe drumurile patriei maximum 90 de zile de la introducerea lor în țară.
„Nu este posibil să înmatriculezi maşina în Bulgaria ca să nu plăteşti taxe şi impozite în România. Apoi nu este admisibil să ai diferite accidente şi asigurarea ta din Bulgaria să despăgubească victima cu cât vor şi când vor cei de la respectiva firmă de asigurări. Sunt cetăţeni români care nici acum nu şi-au primit banii de la firmele de asigurări din Bulgaria. Mai mult, este foarte greu de găsit o maşină înmatriculată în Bulgaria care te loveşte şi fuge de la locul accidentului. În ţările europene, în Germania, de exemplu, perioada maximă în care poţi să circuli cu o maşină înmatriculată în altă ţară este de şase luni”, declara la acea vreme deputatul Ioan Munteanu.
În ședința de ieri, 11 iunie, Senatul României a respins proiectul de lege pe motiv că nu se poate stabili clar când a intrat acea mașină în țară, iar astfel, cele 90 de zile nu puteau fi calculate.
Același proiect prevedea o serie de sancțiuni cuprinse între 560 și 1.420 de lei, iar în funcție de gravitatea contravenției, puteau fi reținute plăcuțele de înmatriculare și certificatul mașinii.
Sursa | ActiveNews