Începând cu 24 iulie 2020 se dublează amenda minimă pentru parcarea pe locurile destinate persoanelor cu handicap. Maximul este de 10.000 de lei.
Citește și:
Arunci gunoiul aiurea, ți se confiscă mașina și primești amendă
IGPR: Polițiștii nu au normă de amenzi
Amenda minimă pentru cei care ocupă nemotivat locurile de parcare publice rezervate persoanelor cu handicap se va dubla începând cu 24 iulie, de la 1.000 la 2.000 de lei. Dacă amenda minimă se dublează, cea maximă crește de cinci ori, ajungând acum la 10.000 de lei.
„Parcarea altor mijloace de transport pe locurile de parcare adaptate, rezervate și semnalizate prin semn internațional pentru persoane cu handicap, se va sancționa cu amendă de la 2.000 lei la 10.000 lei și ridicarea mijlocului de transport de pe locul de parcare respectiv”, stipulează textul legii.
„Obiectivul este de a oferi persoanelor cu handicap posibilitatea de a se bucura de drepturi depline și de a beneficia complet de participarea la viața socială și economică’, se mai precizează în lege, conform Avocatnet.
Proiectul de lege a fost pentru prima dată menționat în 2018; recent a fost votat și publicat în Monitorul Oficial.