Denumirea completă a mașinii sună astăzi de parcă ar fi ceva la limita absurdului: ARO și Cosworth, cu privire la unul și același obiect. ARO – mașina de teren est-europeană cu caracter spartan și destule variabile în calitatea de fabricație, Cosworth – un nume de referință în tehnica de vârf destinată domeniului competițional internațional. Și totuși, câteva obiecte corespunzătoare denumirii menționate au existat (poate că mai există, pe undeva).
Cu unul dintre acestea am avut plăcerea prin toamna anului 1996. În zorii carierei mele din presa auto, existau pe atunci două niveluri ierarhice deasupra mea.
La niciunul nu se prea găsea entuziasm pentru marca ARO, pe fondul afluxului de noutăți din import care se cereau a fi puse în paginile noastre în 1996. De mai multe ori, prin ședințele editoriale, propusesem să tratăm ARO, dar aproape de fiecare dată mi-am luat amânări de la cele două niveluri superioare.
ARO cu surprize
Într-o bună zi, soarta a vrut ca lucrurile să se schimbe un pic: ne-a vizitat la redacție regretatul Victor Băldescu (unora le este cunoscut din motorsportul românesc, altora ca om de afaceri constănțean). Am făcut cunoștință cu dânsul în calitate de reprezentant Cosworth în România și susținător al proiectului ARO 244 Cosworth.
În viziunea sa, dacă ARO 244 ar fi fost modernizat, remotorizat și asamblat cu mai multă atenție pe tema calității și a fiabilității, automobilul muscelean ar fi devenit cu adevărat performant și exportabil. Inițiativa sa a decurs astfel: câteva exemplare (trei, dacă îmi amintesc corect) ARO 244 au fost trimise la Koln, unde specialiștii de la Cosworth le-au demontat, au stabilit optimzările necesare, au închegat un grup motopropulsor destinat lui 244 și au reasamblat totul.
Victor Băldescu venise la redacție pentru a ne propune să testăm în zona Câmpulung una dintre mașinile modernizate la Koln și readuse în țară. Și nivelurile superioare mie au decis așa: „Tot voia Șincan să se ducă la ARO, foarte bine!‘. Ca urmare, în curând am pornit la drum spre uzina ARO cu Victor Băldescu și cu Mihaela Cojocaru (fotograf), având alocat minimum de resurse pentru subiectul în cauză: o singură zi cu mașina pentru shooting și test, cu deplasarea la Câmpulung, cu tot.
Vorbesc de ziua în care au fost realizate imaginile acestui articol, publicate ulterior inclusiv în Auto Katalog 1998 și preluate în tot felul de apariții pe net. Pentru imaginea cu bordul și cea cu spatele de caroserie inscripționat Cosworth, mulțumesc forumului aro4x4.net (forum ARO Club România).
La treabă cu obiectul muncii
Pentru că dl. Băldescu avea de discutat diverse cu conducerea uzinei, am preluat mașina și am plecat doar eu cu fotograful într-o mică expediție prin cariera de pe Mateiaș. Bineînțeles, încă de la plecarea de pe loc, ARO 244 Cosworth s-a doevdit a fi cu totul altceva decât singurul ARO 244 cu care mai avusesem de-a face anterior (în armată): un exemplar simplu, cu motor românesc L25.
Servodirecție, servofrână și răspuns al motorului cu nerv, nu glumă. De asemenea, diferențe majore în privința insonorizării și condițiilor de ședere la bord (tipii de la Cosworth îi puseseră scaune de Land Rover Discovery). Plus: sunet de V6!
În linii mari, bordul era cel cunoscut de la faceliftul seriei ARO 24 din anii 80, însă pe consola centrală fusese integrat un aer condiționat cu guri de ventilație cromate, iar tabloul instumetelor era de la un Ford de origine britanică sau americană, având vitezometrul etalonat atât în mile, cât și în kilometri pe oră. Din acest motiv, la prima trecere, am atacat virajele din zona fabricii de ciment cu viteză semnificativ mai mare decât avusesem de gând. Cu atât mai convingătoare s-a arătat a fi stabilitatea mașinii, în aceste condții.
Pe teren accidentat, rezervele de putere ale motorului favorizau o înaintare dezinvoltă. Încurajatoare era și senzația că mașina rămânea destul de silențioasă la trecerea peste denivelări accentuate – am aflat ulterior că pe la șasiu și caroserie fuseseră adăugate niște mici întărituri strategice. Cu titlu opțional, puntea din spate putea primi diferențial blocabil (mașina de test era astfel dotată). Cutia de viteze era de origine Mazda, iar reductorul era de proveniență BorgWarner.
Detalii de context
Un astfel de ARO 244 Cosworth (2,9 litri, 145 CP) ar fi trebuit să fie comercializat pe la 16-17.000 de dolari. Până la urmă, au fost asamblate, din câte cunosc, 15 exemplare, pe care dl. Băldescu le-a oferit sprea „testare de anduranță’ unor autorități și ministere, în vederea obținerii susținerii din partea statului pentru industrializare și comercilizare. În același scop, Mark Hunt (managing director la Cosworth) a venit în România și a semnat un contract de furnizare pentru 2000 de motoare și kituri de șasiu/tren de rulare cu ARO.
Pe de altă parte, statul (deținătorul ARO, în esență) începuse tratative cu John Perez (un american născut la Havana, patron al firmei numite Cross Lander USA Inc). Intenția declarată a acestui demers ar fi fost implicarea unor investiții din partea Cross Lander pentru exportul către piața americană a unor ARO 244 dotate cu motoare Ford.
O vreme, a planat aici confuzia că ar fi vorba despre o serie de mașini conforme specificației 244 Cosworth, ceea ce este inexact – de altfel, în acea perspectivă, Cosworth a refuzat să mai livreze componente. Ca urmare, în afară de puținele exemplare 244 Cosworth, au mai fost asamblate câteva ARO cu motorizări Ford (se pare că și Adrian Năstase a avut unul), însă nu la nivelul calitativ și de studiu al integrării componentelor pe care l-a avut proiectul Cosworth.
Cert este că, în combinația cu John Perez, ARO a fost închis în 2006 în condițiile în care statul și John Perez s-au acuzat reciproc pentru eșecul privatizării uzinei. Final în coadă de pește, cum s-ar zice, asta după ce colaborarea cu Cosworth (start potențial al unei direcții diferite de evoluție pentru ARO) fusese deja îngropată.
Alte motorizări de import apreciate în cazul seriei ARO 24 au fost cele de origine Peugeot (turbodiesel de 2,5 l) și Toyota (benzină de 2,4 l și turbodiesel de 2,4 l). ARO 244 Cosworth rămâne singura variantă în care integrarea și calibrarea unui grup motopropulsor modern (la vremea aceea) cu 6 cilindri pentru vehiculul 4×4 românesc a fost tratată cât se poate de riguros, pe toată linia.