Se pare că Aston Martin își ascultă cei mai împătimiți fani și urmează să le ofere exact ceea ce își doresc. Versiunea limitată Vantage AMR va fi livrată doar cu o transmisie manuală cu șapte trepte.
Dar Vantage AMR nu aduce doar o transmisie manuală și o pedală de ambreiaj. Mulțumită acestei alegeri și a frânelor ceramice, mașina este acum mai ușoară cu 95 de kilograme decât versiunea standard a lui Vantage.
Ediția limitată va fi fabricată în doar 200 de exemplare, iar 59 din acestea vor fi dedicate specificației Vantage 59'. Acestea celebrează victoria englezilor în cursa de 24 de ore de la Le Mans din 1959 și sunt vopsite în nuanța Stirling Green și Lime, în timp ce interiorul este îmbrăcate în piele Dark Knight' și în Alcantara.
Sub capota lui Vantage AMR a rămas același propulsor V8 twin-turbo de patru litri împrumutat de la Mercedes-AMG. Acesta produce tot 510 CP și oferă un cuplu maxim de 625 Nm. Din păcate, transmisia manuală a scăzut cu jumătate de secundă timpul de accelerare de la 0-100 km/h, fiind acum realizat în patru secunde, dar suntem siguri că senzațiile de la volan compensează cu vârf și îndesat acest mic inconvenient. În schimb, viteza maximă a rămas neschimbată și ajunge tot la 314 km/h.
Probabil că vă întrebați cum sunt accesate toate treptele de viteză cu ajutorul schimbătorului. Transmisia este de tipul dog-leg', ceea ce înseamnă că treapta 1 este situată unde este treapta doi în mod normal. Restul de șase trepte sunt situate într-o manieră clasică, pentru a putea fi operate mai ușor de către șofer.
Citește și:
Titi Aur, despre greșeala care l-a costat viața pe Răzvan Ciobanu. Care a fost cauza morții?
Detalii de la locul tragediei în care a murit designerul Razvan Ciobanu
Lacrimi în ochii pasionaților: era motoarelor aspirate se apropie de sfârșit
Cum arată Trabantul cu cel mai impresionant habitaclu din istoria modelului
VIDEO – O mașină Tesla Model S explodează spontan, în parcare
VIDEO – Un șofer de troleibuz face plăți online în timp ce conduce. „Cu greu mai controla volanul!
Această configurație este preferată în cazul vechilor mașini de curse, dar a fost folosită și în cazul legendarelor Mercedes-Benz W201 2.3 AMG, BMW E30 M3, dar și a iconicului Ferrari F40. Ideea principală aici este că într-o cursă, treapta 1 este folosită doar pentru plecările de pe loc, iar pilotul poate folosi mai ușor treptele 2 și 3.
Transmisia manuală utilizată de inginerii englezi dispune de tehnologia Amshift. Aceasta simulează tehnica avansată de retrogradare heel-and-toe și turează automat motorul atunci când se selectează o treaptă inferioară pentru a realiza timpi mai buni pe circuit, dar și pentru o uzură mai puțin pronunțată a ambreiajului. De asemenea, cutia manuală cu șapte trepte dă posibilitatea șoferilor de a schimba treptele de viteză fără a lua piciorul de pe accelerație.
După cum era de așteptat, Aston Martin Vantage AMR beneficiază de un diferențial cu alunecare limitată (LSD) și de o suspensie adaptivă care include modurile Sport, Sport + și Track.
Ediția limitată Vantage AMR poate fi comandată în Germania începând cu 184.995 de euro, în timp ce versiunea Vantage 59' pornește de la 209.995 euro. Primele livrări vor fi efectuate la sfârșitul anului.
Veștile bune nu se opresc aici, după epuizarea tuturor celor 200 de Vantage AMR, Aston Martin va oferi transmisia manuală ca opțiune pentru versiunea standard a lui Vantage începând cu prima parte a lui 2020.