Mercedes-Benz a anunțat că a închis lista de comenzi pentru modelul G63 AMG 6×6. Conform colegilor de la publicația GT Sprit, nemții au comercializat până în prezent peste 100 de exemplare, deși numărul programat fusese mult mai mic.
Conform aceleiași surse, ultimul exemplar al lui G63 AMG 6×6 va părăsi fabrica din Graz, Austria, în luna mai a acestui an. Cei care au ratat ocazia să achiziționeze un astfel de model, se pot orienta către proaspătul Mercedes-Benz G500 4×4².
Pentru moment, nemții au venit la Geneva cu un concept care se apropie masiv de versiunea de serie, iar producția sa va fi determinată de feedback-ul primit de cei prezenți în cadrul evenimentului elvețian.
La nivel estetic, Mercedes-Benz G500 4×4² dispune de același look dur ca și fratele mai mare G63 AMG 6×6. Aspectul este completat de baghetele cu LED-uri poziționate pe plafon, de aripile din fibră de carbon și de spoilerele instalate.
Garda la sol a lui Mercedes-Benz G500 4×4² este de 450 de mm, unghiul de atac măsoară 52 de grade, iar cel de degajare indică 54 de grade. Pentru un traseu fără griji, nemții au optat pentru anvelope speciale montate pe jante de 22 de inch, plus un set de protecții speciale din oțel.