Audi e-tron Sportback intră în producție din 2019

vezi galeria foto

Audi e-tron Sportback intră în producție din 2019 la fabrica companiei din Bruxelles unde va fi produs începând cu 2018 și modelul Audi e-tron SUV.


Varianta care va intra în producție a modelului electric Audi e-tron Sportback are la bază concept-ul prezentat de germani în martie. În partea frontală remarcăm cele 250 de LED-uri care formează blocurile optice, dar și sigla luminată în același mod. Oglinzile laterale au fost înlocuite cu camere video, iar jantele vor fi de 23 de inchi.

Sub capotă se află un sistem de propulsie electric care produce 320 kW, dar va exista și o versiune care dezvoltă 370 kW, echivalentul a 500 CP. În aceste condiții, cele trei motoare electrice îl propulsează pe e-tron de la 0 la 100 km/h în doar 4,5 secunde. Viteza maximă nu a fost anunțată, dar știm că autonomia va fi de peste 500 de kilometri conform standardului NEDC.


Versiunea de serie a lui Audi e-tron Sportback concept se va duela cu BMW X6 și Mercedes-Benz GLE Coupe.

Până la finalul anului 2020, Audi are în plan lansarea unui SUV, a unui hatchback și a unei limuzine, toate electrice. Totuși, Audi nu va renunța la denumirile clasice, așa că în viitor, modelele vor putea fi regăsite în gamă sub numele de A6 e-tron, A8 e-tron etc.

Citește și Audi e-tron quattro – Primele imagini cu conceptul german

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE