Vom avea autobuze electrice în București. Investiție de 230 de milioane de euro

vezi galeria foto

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat joi un plan prin care speră să-i convingă pe bucureșteni să renunțe la mașinile personale măcar câteva zile pe săptămână, dacă nu definitiv. Edilul va investi 230 de milioane de euro în modernizarea sistemului de transport în comun, printre achiziții numărându-se 100 de autobuze electrice.


Am reuşit astăzi să semnăm încă 11 contracte, cu finanţare europeană, pe Programul Operaţional Regional, în valoare de 230 de milioane de euro, din care finanţare nerambursabilă de aproape 180 de milioane de euro, într-o perioadă în care toate autorităţile publice locale se plâng şi afirmă că bugetele sunt insuficiente. Este o mare reuşită că împreună cu specialiştii de la Ministerul Dezvoltării Regionale am reuşit să semnăm aceste contracte‘, a declarat joi Gabriela Firea, citată de Mediafax.


Investiția vizează modernizarea sistemului de transport în comun al Capitalei. Mulțumită acestor fonduri europene, flota auto STB (Societatea de Transport București) va fi înnoită cu autobuze electrice, dar și cu tramvaie: „Cu ajutorul acestor finanţări vom achiziţiona 80 de tramvaie, 100 de autobuze electrice şi vom moderniza o line importantă de tramvai. În acelaşi timp, suntem în procedură de licitaţie pentru alte mijloace de transport în comun, aici la Primăria Capitalei, proiecte de peste 100 de milioane de euro, şi mă refer aici la 130 de autobuze hibrid şi 100 de troleibuze‘, a detaliat Gabriela Firea.


În București vor circula autobuze electrice, dar și hibride

 

Citește și:

Un șofer băut a leșinat în timp ce sufla în etilotest, pe autostrada A3

Cele mai bune sisteme de infotainment din industria auto, potrivit șoferilor

Șoferii moldoveni prinși băuți la volan trebuie să spele cadavre la morgă

Mesajul dur al unei agente de poliție, grav accidentată la datorie


Cel mai rapid SUV pe gheață

Utilaje Lamborghini de 200.000 de Euro, furate dintr-o fabrică din România

Ora de Educație Rutieră la Liceu: Zece instituții au fost vizitate în prima fază a proiectului

 

Vehiculele din urmă nu vor fi achiziționate cu bani europeni, însă, ci în baza unui contract de finanțare încheiat cu Administrația Fondului pentru Mediu. Cele 100 de troleibuze și 130 de autobuze hibrid vor costa, în total, aproximativ 488 de milioane de lei. Din această valoare, 340 de milioane de lei vor fi furnizați de Administrația Fondului pentru Mediu, printr-un program de subvenționare a primăriilor cu scopul achiziționării de mijloace de transport în comun mai puțin poluante.


Odată ce flota STB va oferi călătorilor condiții decente de transport, primarul general speră că bucureștenii vor opta mai des pentru aceste mijloace, în defavoarea mașinilor proprii: „Ne dorim ca bucureştenii, precum şi turiştii care vin în Capitală, să abandoneze – dacă nu permanent – măcar câteva zile pe săptămână autoturismul personal şi să folosească transportul în comun, dar acesta să fie modern şi nepoluant şi să vină repede în staţie‘.

 

Sursa: Mediafax / Sursa foto: 123RF.com

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE