Automobilele noastre electrice sunt la fel de sigure precum cele cu combustie – spune Škoda

vezi galeria foto

Au avut loc deja destule evenimente nefericite care au demonstrat că necesitățile tehnice privitoare la siguranța automobilelor electrice au fost subapreciate de către unii dintre producători. Chiar și în lipsa deteriorărilor implicate de un accident rutier, au survenit ca din senin autodistrugeri de baterii și incendii. Astfel de sensibilități au fost observate și la unele mașini cu propulsie hibridă – în principiu, integrarea sigură a unui pachet mare de baterii într-un automobil constituie aici elementul critic. Pe acest fond, producătorul ceh susține oficial și fără echivoc că Škoda Enyaq iV oferă același nivel de siguranță ca și automobilele sale dotate cu motoare cu ardere internă.


Înainte de toate, se menționează că Škoda Enyaq iV a obținut o cotare de top – cinci stele – la testele EuroNCAP, ducând mai departe cu succes seria de rezultate de top repurtate de modelele mărcii. Mai mult chiar, în ceea ce privește protecția ocupanților adulți și copii, SUV-ul electric Škoda a obținut cel mai ridicat scor din toate timpurile înregistrat vreodată de testul european de referință pentru siguranța la impact. Bateria de înaltă tensiune cu care este echipat Enyaq iV este bine protejată și nu a reprezentat riscuri crescute pentru siguranță. Acest fapt a fost confirmat și prin studii independente realizate de cercetătorii specializați în accidente și în incendii.


Pentru a reduce riscul de incendiu, pachetul de baterii de la Škoda Enyaq iV este instalat în podeaua automobilului (zona cea mai puțin expusă la deformări), iar modulele sale în sine sunt integrate într-o carcasă stabilă, hidroizolată. Inginerii au acordat o atenție specială prevenirii supraîncărcării unității de stocare a energiei. Astfel, tehnologia sofisticată cu releuri de protecție și senzorii avansați au grijă să reducă la minimum riscul de supratensiune sau suprasolicitare termică.


Sunt monitorizate în permanență temperatura, nivelul de încărcare și alți parametri ai bateriei de propulsie. De asemenea, sistemul de înaltă tensiune este proiectat în sine conform celor mai ridicate standarde de siguranță. Astfel, în cazul unui accident sau al unei defecțiuni, componentele electrice vor fi deconectate în câteva milisecunde de la baterie, tensiunea se întrerupe și este înlăturat orice pericol pentru pasageri din această perspectivă.

Conform strategiei platformelor tehnice comune din cadrul grupului VW (din care și Škoda face parte), SUV-ul Enyaq iV are la bază platforma tehnică MEB, utilizată inclusiv pentru automobilele elctrice ale mărcii VW.

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE