Autoritățile din SUA investighează grupul german Daimler, proprietarul mărcilor Mercedes și Smart, în privința unui software care ar fi ajutat compania să treacă testele de emisii.
Uite CE MAȘINI POȚI SĂ-ȚI IEI CU AJUTOR DE LA STAT!
Nu te juca cu frânele! Află ușor când trebuie să-ți schimbi plăcuțele!
Investigația vine după ce grupul german Volkswagen au recunoscut în 2015 că a pus în circulație 11 milioane de vehicule care trișau la testele de poluare, iar emisiile reale de noxe sunt de până la 40 de ori mai mari decât în realitate.
VIDEO – Rege’ de Vrancea: cum circula cu maşina Suveranul Viorel pe străzi!
Daimler este investigată atât în SUA, cât și în Germania pentru emisiile la motoarele diesel. Grupul a raportat pe bursă că investigațiile pot duce la penalități semnificative și rechemări în service.
Ziarul german Bild am Sonntag a scris că documentele pe care le-a consultat arată că autoritățile americane au descoperit mai multe funcții într-un software care ajută Daimler să treacă testele de poluare, inclusiv posibilitatea ca filtrele de particule să se oprească după 26 de kilometri de condus.
O altă funcție aflată sub lupă permitea sistemului de neutralizare a emisiilor să recunoască dacă mașina era testată în funcșie de viteză sau accelerare.
Bild am Sonntag a mai citat și câteva emailuri ale unor ingineri Daimler, care puneau sub semnul întrebării dacă aceste funcții software sunt legale.
Un purtător de cuvânt al Daimler a refuzat să comenteze conținutul documentelor, afirmând că societatea cooperează pe deplin cu autoritățile americane și că a agreat pe deplin stricta confidențialitate în privința anchetei cu Departamentul Justiției. Citeşte mai departe.
Procurorii au efectuat percheziţii şi la sediul central şi fabrica companiei Audi din oraşul german Neckarsulm, în legătură cu presupusa manipulare a datelor privind emisiile vehiculelor diesel.
În acest moment, anchetatorii se concertează asupra utilizării mijloacelor tehnice pentru manipularea nivelul emisiilor motoarelor diesel V6 de 3 litri pentru piaţa europeană’, se afirmă într-un comunicat emis de procurori