Autostrada Comarnic – Brașov: Ce taxe vor plăti șoferii și cât va costa un kilometru de drum

vezi galeria foto

Statul român ar fi plătit 2,7 miliarde de euro pentru construcția, operarea și întreținerea autostrăzii Comarnic – Brașov pentru o perioadă de 30 de ani dacă această sumă ar fi fost disponibilă.

Dar, la acești bani se adaugă costurile de finanțare, iar suma urcă la 8,45 de miliarde de euro, citează Mediafax.


„Valoarea de 2,73 miliarde euro reprezintă suma totală pe care statul român ar plăti-o pentru construcţia (pe o perioadă de 4 ani) şi pentru operarea şi întreţinerea autostrăzii Comarnic – Braşov (pe o perioadă de 26 de ani), sub condiţia ca această sumă să fie disponibilă azi', se arată într-o prezentare a proiectului, făcută publică de Ministerul Transporturilor.

Conform aceleiași surse, costul total pentru construcție, operare și întreținere pe perioada concesiunii va fi cuprins între 51,5 miliaone de euro pe kilometru, în varianta fără credite, și 159,5 milioane de euro pe kilometru.


Autostrada Comarnic – Brașov va măsura 53 de kilometri și va avea implementat un sistem de taxare semi-inchis. Acesta prevede bariere pe întreg carosabilul la cele două capete, precum și cabine de taxare la Sinaia, Bușteni și Predeal. Tariful de concesiune va fi perceput după ce autostrada va fi operațională.

Astfel, un șofer care parcurge toți cei 58 de kilometri ar trebui să plătească aproximativ 7 lei, însă valoarea taxei diferă în funcție de vehicul.

Sursa | Mediafax Foto | Libertatea


CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE