Șoferul unui autobuz și posesorul unui BMW s-au luat la bătaie în trafic, întregul incident fiind surprins de camerele de supraveghere.
Citește și:
Dacia lansează o nouă ediție specială pentru toată gama. Iată când va fi disponibilă și cât costă
Poliţiştii din Vaslui cercetează un incident petrecut într-o intersecţie din oraş, care i-a avut ca protagonişti pe şoferul unui autobuz şi pe un tânăr ce conducea un autoturism marca BMW.
„Incidentul a avut loc după ce conducătorul autoturismului l-a şicanat în trafic pe șoferul nostru din stația Transurb până în staţia de lângă OMV. Acolo, agresorul l-a lovit pe şoferul de pe autobuz fără niciun motiv. Colegul nostru a sunat la 112 și a anunțat politia. E un incident regretabil, pe care sperăm că poliţia îl va soluţiona’, a declarat Mariana Plăcintă, directorul executiv al Transurb Vaslui.
Imaginile de pe camerele de supraveghere din zonă au apărut în spațiul public. Încă de la plecare, şoferul BMW-ului a început să-l şicaneze pe conducătorul autobuzului, circulând în zig-zag în faţa acestuia şi frânând de mai multe ori. După câteva sute de metri de şicanare, în prima intersecţie, tânărul de la volanul autoturismului BMW a oprit maşina în sensul giratoriu, brusc, în faţa autobuzului şi a început să gesticuleze.
În continuare se vede cum șoferul autobuzului a coborât de la volan şi, în urma unui schimb de replici, i-a dat un pumn tânărului care l-a şicanat. Cei doi au început să se lovească reciproc, în sprijinul şoferului de autobuz intervenind şi un alt bărbat, un coleg al acestuia, aflat şi el în trafic.
Iată momentul altercației surprins de camerele de supraveghere:
Citește și:
Încă un „ciocoflender’ cu BMW a fost filmat de un șofer STB făcând scandal (VIDEO)
Scena a durat câteva minute, timp în care zeci de mașini au rămas blocate în trafic. Polițiștii au deschis un dosar pentru infracțiunile de loviri şi alte violenţe.
Sursa: libertatea.ro
Și în București sunt tot mai dese astfel de altercații între șoferii de pe mijloacele de transport în comun și diverși conducători auto cu mașini scumpe. Cel mai recent caz a fost cel al vatmanului care a împins o mașină a cărui șofer s-a încăpățânat să nu se pună în mișcare la culoarea verde a semaforului.
La câteva zile după publicarea acestui video am găsit un altul, în care este surprins un incident de natură similară, petrecut pe 29 Decembrie 2019 în zona Pantelimon. Aici, un șofer STB este nevoit să frâneze puternic pentru a evita ciocnirea cu un autoturism BMW care iese dintr-o alveolă fără a se fi asigurat înainte.