Bentley EXP 100 GT – un concept electric cu autonomie de 700 km

vezi galeria foto

Bentley EXP 100 GT recreează viitorul modelelor Grand Touring şi proiectează viziunea companiei britanice pentru anul 2035.  Cu acest concept Bentley Motors își sărbătorește şi cei 100 de ani de existență.


Bentley EXP 100 GT dispune de tracțiune de nouă generație prin care se obţine un control maxim prin vectorizarea cuplului, aplicând o putere crescută cu 50% și având o masă mai mică cu 35% pentru un comportament mai eficient în viraje. Sistemul de baterii va alimenta patru motoare care permit demarajul de la 0-100 km (0-60 mph) în mai puțin de 2,5 secunde, o viteză maximă de 300 km / h și un cuplu maxim de 1500 Nm.

Viitoarea tehnologie a bateriei va oferi de cinci ori intensitatea de energie convențională, iar încărcarea automobilului Bentley EXP 100 GT la 80% din capacitate va dura doar 15 minute. Încărcarea este asigurată automat de Asistentul Personal Bentley. Greutatea este de 1.900 kg, iar autonomia posibilă va fi de 700 km . Fabricat din aluminiu ușor și fibră de carbon, modelul Bentley EXP 100 GT are o lungime de 5,8 metri și o lățime de aproape 2,4 metri. Ușile șoferului și ale pasagerilor au o lățime de doi metri și se rotesc spre exterior și în sus pentru un acces fără efort. Deschise până la capăt, acestea se ridică la aproape trei metri.


Pentru a celebra plăcerea condusului, Bentley EXP 100 GT este doar opțional autonomă.  Pentru asta, modelul ar putea include o opțiune de maximizare a experienței de condus pe drumurile montane sau una care va elibera pasagerii de stressul condusului prin oraș. Scaunele biometrice inteligente și adaptabile pot fi configurate în trei moduri diferite, în funcție de faptul că proprietarul conduce sau utilizează modul de condus autonom. Senzorii biometrici monitorizează temperatura, poziția pasagerilor și ambianța exterioară pentru a oferi un confort maxim.


Bentley EXP 100 GT are prize de aer pasive și active în grila frontală, răcind transmisia și bateriile care alimentează motoarele electrice puternice ale mașinii. Aerul nedorit este canalizat din spate, pentru a ajuta la aerodinamică.

Sistemul de purificare a aerului este amplasat în portbagaj, pentru a curăța aerul chiar înainte de a fi introdus în cabină. Sistemul include orificii de aerisire mobile în spațiul pasagerilor din spate și fante fixe pe panoul pasagerului din față. Gurile de ventilație se mișcă, dând impresia că mașina respiră și este în viață. Între timp, nivelul de CO2 din cabină e monitorizat constant, pentru a păstra calitatea aerului.

 

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE