BMW Group lansează un sistem propriu de gestionare a datelor pentru autoturisme

vezi galeria foto

BMW CarData funcţionează după următorul sistem: automobilul generează date, inclusiv date despre stare precum kilometrajul; date bazate pe utilizare precum consumul mediu şi date de evenimente precum apel de service automatizat. Unele date, precum aşa-numitele date telematice, sunt transmise în formă criptată, exclusiv prin intermediul cardului SIM instalat permanent, către serverele BMW securizate. De acolo, cu acordul clientului, furnizorii de servicii pot accesa datele criptate necesare pentru anumite servicii.


Prin acest sistem oferit de BMW conducătorii pot economisi bani cu prime de asigurare individualizate, bazate, de exemplu, pe kilometrajul real. Sau să beneficieze de programări în service mai rapide, pentru că, datorită pregătirii ideale, piesa necesară a fost comandată în prealabil. Dar, de asemenea, este uşor să ne imaginăm în viitor servicii complet noi, precum opţiuni de infotainment personalizate. Pentru utilizarea BMW CarData este necesar un model BMW cu card SIM integrat. Aproximativ 8,5 milioane de automobile BMW îndeplinesc în prezent această cerinţă. Odată ce clienţii şi-au înregistrat modelele BMW în portalul ConnectedDrive, ei pot să utilizeze şi BMW CarData fără costuri suplimentare.


BMW afirmă că sistemul CarData permite clienţilor să gestioneze foarte simplu modul în care sunt partajate datele telematice cu furnizorii de servicii: tot ce este nevoie pentru a elibera date, a refuza accesul sau a retrage consimţământul anterior se paote efectua online.

BMW CarData a fost lansat în Germania la 30 mai 2017, după care, treptat, va fi disponibil şi pe alte pieţe.

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE