BMW i3S: Distracţie în fiecare zi

BMW este un constructor premium axat pe sportivitate şi nimeni nu-şi imaginează că un model al bavarezilor ar putea fi lent, iar designul modelelor germane inspiră putere de fiecare dată. Nu şi în cazul lui i3.

Aceasta este prima maşină cu sigla BMW despre care un şofer necunoscător, când vine vorba de maşini electrice, ar putea crede că promovează orice altceva. Şi este adevărat, prin i3, cei de la BMW au vrut să arate ce reprezintă o maşină electrică de oraş în accepţiunea lor, accentul punându-se pe propulsia alternativă, materialele eco folosite la bord şi designul futurist – cel puţin pentru anul 2011, când a fost prezentat conceptul, sau 2014, când a ieşit primul model de pe linia de fabricaţie. Totuşi, fiind vorba de un model electric, i3 nu putea fi lent. Pentru că unul dintre marile avantaje ale modelelor electrice este că şoferul beneficiază instant de cuplul maxim produs de motor. Astfel, 6,9 secunde sunt suficiente pentru ca subcompacta pătrăţoasă să atingă 100 de kilometri pe oră, în timp ce viteza maximă este limitată la 160 km/oră.

Să trecem la volan. Liniştea te înconjoară în i3s şi după ce descifrezi rapid schimbătorul cutiei automate cu o treaptă aflat în spatele volanului, eşti gata de mişcare. Pentru un şofer obişnuit cu motoarele termice, senzaţia nu poate fi descrisă în cuvinte. Te linişteşte zgomotul produs de roţile subţiri, dar foarte înalte (175/55/R20 faţă şi 195/55/R20 spate) şi iese în evidenţă raza de bracaj foarte mică. În ciuda valorilor de mai sus, manevrabilitatea nu este afectată, iar i3s este stabil pe şosea în viraje. Motorul electric al lui i3s produce 184 de cai şi un cuplu maxim de 270 Nm, iar o repriză de acceleraţie îţi dezvăluie imediat că ai de-a face cu o maşină cu tracţiune spate. Frânarea regenerativă încetineşte maşina în secunda în care ai luat piciorul de pe acceleraţie – acţionează şi lămpile stopurilor dacă este prea pronunţată, pedala de frână fiind folosită atunci când ai nevoie să te opreşti mai rapid. Cu puţin exerciţiu, poţi să înveţi să te deplasezi cu o apăsare cât mai rară a frânei, lăsând i3s să încetinească în locul tău.

Partea bună este că, deşi avem de-a face cu un model nu chiar nou, i3 a fost bine dotat încă de la început, astfel încât anii nu şi-au spus cuvântul şi găseşti în micul BMW sisteme de asistenţă şi siguranţă specifice modelelor bavareze actuale. Schimbările au curs de-a lungul timpului pentru BMW i3, minore – elemente de design, dar şi majore – creşterea autonomiei, iar noul i3s a oferit o alură de sportivitate faţă de vechiul model. Partea mai problematică este că o maşină electrică alimentează totul din acumulatorii săi. Farurile, navigaţia, radioul, aerul condiţionat, încălzirea în scaune, telefonul conectat la mufa USB – totul se traduce printr-o autonomie mai redusă. Modul de condus selectat afectează sau extinde autonomia: poţi alege  între Sport, Comfort, EcoPro sau EcoPro+. Fiecare angrenează diferite sisteme şi funcţii, dar ştim din denumire care oferă cel mai lung parcurs. La volanul unui BMW i3s încărcat 100%, un şofer poate parcurge între  200 şi 280 de kilometri. Totodată, trebuie luat în calcul faptul că timpul de încărcare diferă: o staţie AC (curent alternativ) încarcă 80% din acumulatori în 3 ore, în timp ce o staţie DC (curent continuu) încarcă 80% în puţin peste jumătate de oră.

Verdict

Fiecare drum poate fi un prilej de distracţie cu BMW i3s, indiferent dacă te bucuri de puterea cuplului maxim instant în modul Sport sau încerci să stabileşti recorduri de autonomie în modul EcoPro +, însă lipsa staţiilor de încărcare menţine i3s la rangul de a doua maşină.

taguri
Adaugă un comentariu