BMW Seria 4 Gran Coupe – iată cum arată noua generație

vezi galeria foto

BMW Seria 4 Gran Coupe a ajuns la cea de-a doua generație. Modelul german vine în completarea gamei Seria 4, compusă în prezent din coupe, cabriolet și Gran Coupe.


Din punct de vedere estetic, varianta Gran Coupe a Seriei 4 prezintă grila frontală de dimensiuni mari, la fel ca restul gamei, precum și blocuri optice frontale cu LED. Opțional, clienții pot alege între faruri LED adaptive și BMW Laserlight, care includ BMW Selective Beam, un asistent de fază lungă cu efect antiorbire. Profilul este musculos, în timp ce linia plafonului accentuează silueta de coupe cu patru uși. Din lista de dotări opționale nu lipsesc ornamentele M Sport pentru exterior, fiind oferit inclusiv un pachet M Carbon, precum și componente din gama M Performance.


BMW anunță un coeficient aerodinamic (Cd) de 0,26 pentru modelul 420d Gran Coupe, despre care afirmă că este o reducere de 0,02 față de precedentul model. Inginerii au integrat un sistem active de control al clapetelor de aer din bara față, alături de o caroserie ce prezintă o serie de optimizări aerodinamice menite să reducă la maximum rezistența la înaintare.

Noua generație a Seriei 4 Gran Coupe are o lungime de 4.783 milimetri, o lățime de 1.852 milimetri și o înălțime de 1.442 milimetri. În comparație cu predecesorul său, vorbim despre o creștere de 143 de milimetri a caroseriei în lungime, lățimea majorată cu 27 de milimetri și o înălțime crescută cu 53 de milimetri. De notat și faptul că ecartamentului a crescut cu 50 de milimetri în față și cu 29 de milimimetri la nivelul punții spate, totalizând 1.595 milimetri pe față, respectiv 1.623 mm pe spate. Ampatamentul este și el crescut, cu 46 de milimetri față de predecesor, totalizând 2.856 de milimetri. După cum notează chiar oficialii BMW, vorbim despre un ampatament cu cinci milimetri mai mare decât cel al Seriei 3 în varianta sedan.



Astfel, noua generație a lui BMW Seria 4 Gran Coupe va asigura un plus de spațiu la bord, atât pentru cap, cât și pentru genunchi, indiferent pe ce loc se vor așeza ocupanții. În ceea ce privește spațiul pentru bagaje, avem o creștere de 39 de litri a volumului portbagajului, care ajunge la 470 de litri. În cazul plierii spătarului banchetei, divizibil 40:20:40, volumul de încărcare urcă la 1.290 de litri.

Tot la bord, remarcăm o planșă tipică BMW, ce învăluie locurile din față și este orientată înspre șofer. Proiectanții nu au uitat de latura practică a unui model cu patru uși, așa că bancheta din spate este echipată cu tetiere rabatabile și cu sistem ISOFIX ce permite montarea a trei scaune pentru copii. Sau un singur scaun de copil pe oricare dintre cele trei locuri din spate.


Încă din echiparea standard, BMW Seria 4 Gran Coupe are scaune sport și volan sport, iar cel din urmă este îmbrăcat în piele. Variantele M Sport și M440i xDrive primesc și un suport de genunchi pe consola centrală, iar cei ce au dorințe de individualizare au de ales dintr-o gamă vastă de culori și materiale, precum și dotări de confort cum ar fi încălzirea și ventilarea scaunelor. Audiofilii pot comanda și un sistem de sonorizare Harman Kardon Surround.

Ce motoare are BMW Seria 4 Gran Coupe?


Gama de propulsoare oferită alături de acest model este preluată de la frații coupe și cabriolet, deci include unități cu patru și cu șase cilindri în linie, echipate cu tehnologia mild-hybrid 48V. Indiferent de motorul ales, singura transmisie oferită este o unitate Steptronic cu opt trepte, fiind oferită opțional o transmisie Steptronic Sport, ce include padele de schimbare a treptelor montate pe volan și are și o funcție Sprint. Modelul M440i xDrive primește această transmisie în standard.

Până la apariția modelului M4 Gran Coupe, vârful de gamă este modelul M440i xDrive Gran Coupe, ce are un motor de 374 de cai-putere. Sistemul mild-hybrid din dotare are un demaror de 48V ce oferă un plus de 11 CP la demaraj sau la sprinturile rapide, alimentat de o baterie dedicată litiu-ion montată la bord.

Varianta 430i Gran Coupe aduce un nou motor pe benzină în această gamă, cu patru cilindri în linie, care oferă 245 de cai-putere. Varianta de bază este 420i Gran Coupe și oferă 184 de cai-putere dintr-un motor cu patru cilindri în linie. În ceea ce privește diesel-urile, este oferită o unitate cu patru cilindri în linie, ce asigură 190 CP și poate fi comandată cu sau fără tracțiune integrală.


CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE