BMW va rechema în service aproximativ 324.000 de vehicule

vezi galeria foto

BMW va opera o rechemare în service la nivel European. Constructorul bavarez a descoperit că o problemă care a afectat aproximativ 100.000 de unități vândute în Coreea de Sud este prezentă și la aproximativ 324.000 de vehicule vândute în Europa.


Problema descoperită de BMW a dus la 27 de incendii în Coreea de Sud, însă această problemă nu a avut manifestarea descrisă și pe piața din Europa. Pe piața din Coreea de Sud, BMW va rechema 106,000 de unități echipate cu motoare diesel pentru a remedia defecțiunea și a preveni riscul de incendiu.

Ai mașină diesel? Cum faci să nu ai probleme cu pornirea motorului la temperaturi scăzute

Milano interzice circulaţia prin oraş a vehiculelor cu motoare diesel Euro 3 şi Euro 4

CE ar putea impune României și altor 8 țări limite privind circulația mașinilor diesel în orașele mari


În România, vor fi rechemate aproximativ 2.000 de modele BMW echipate cu motoare diesel cu patru și cu șase cilindri în linie. Acestea fac parte din grupul de 324.000 de unități care au fost vândute la nivel European și sunt suspectate că ar putea suferi de pe urma defecțiunii la supapa EGR.

Modelele afectate fac parte din mai multe game de la BMW, fiind afectate atât Seria 3 și Seria 4, cât și mașini mai mari, cum sunt Seria 5, Seria 6, Seria 7 și gamele X3, X4, X5 și X6.

În primă fază, BMW va inspecta vehiculele suspectate că ar putea să aibă probleme la EGR, ca apoi să înlocuiască supapepe de recirculare a gazelor de evacuare în cazul în care sunt găsite modele cu defect. Doar mașinile fabricate între Aprilie 2015 și Septembrie 2016 sunt afectate de problemă, în cazul motoarelor cu patru cilindri în linie.


Motoarele diesel cu șase cilindri în linie ar putea fi afectate doar dacă au fost fabricate între Iulie 2012 și Iunie 2015. BMW este la curent cu situația încă din 2016, dar caută încă de atunci soluții pentru problemă.


Aparent, situația a fost cauzată de o defecțiune la modulul EGR. Acesta are un răcitor cu lichid preluat direct din instalația de răcire a motorului, care funcționează cu antigel pe bază de glycol. Mici cantități de glycol (antigel) pot să curgă în modulul EGR și să formeze depozite împreună cu sedimentele de ulei și depunerile de carbon care se adună adesea în aceste supape. Deoarece modulul EGR lucrează cu temperaturi și presiuni înalte, există riscul ca acele depuneri să ia foc și să topească apoi galeria de admisie.


În această situație, există un risc de incendiu la motor. Proprietarii cunoscuți ai modelelor afectate vor fi contactați direct de BMW pentru a face o programare în service.

Ce s-ar întâmpla dacă ar fi interzise mașinile diesel în București?

Ce despăgubiri pot cere posesorii din Volkswagen din România? Iată concluziile experților

Diesel sau benzină – eterna decizie

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE