Borsec la Raliul Sibiului 2023: Primul macadam din 2023, aduce un nou podium pentru echipa pilotului Adi Teslovan

vezi galeria foto

La Raliul Sibiului, desfășurat pe 14 și 15 iulie, echipajul susținut de Borsec a ocupat locul al treilea în clasamentul general al Campionatului Național de Raliuri pe Macadam și poziția a doua în cel pe echipe, cu Omega Racing Team.


A fost prima etapă de macadam a sezonului și primul podium pentru noi. Un raliu foarte greu, așa cum ne așteptam cu probele foarte frumoase, dar extrem de dificile. Din fericire, am fost feriți de pene sau probleme grave. Am reușit să ținem un ritm bun și să urcăm o poziție în clasement, după ce pierdusem timp pe Gâtul Berbecului și pe Șanta de noapte’, ne-a declarat Adi Teslovan, pilotul echipei susținute de Borsec în Campionatul Național de Raliuri.

 

 

„Ne simțim mult mai bine pe macadam, este și suprafața noastră preferată, iar raliul Sibiului rămâne una dintre cele mai frumoase etape din Campionatul Național. Apa minerală Borsec a fost alături de noi, ca întotdeauna, indispensabilă pe temperaturi de peste 30 de grade. Urmează Raliul Moldovei, la începutul lunii august, cu ale sale probe de lângă Bacău și Moinești și noi provocări, a adăugat pilotul Adi Teslovan.


Mulțumim UniCredit Leasing, Borsec, Generali, Stanleybet, Hofigal, Mobil 1 prin Star Lubricants, Interflon, Set-prod Com, Omega Motorsport.

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE