Bugatti ne arată toate modelele create pe platforma lui Chiron. Printre ele: cea mai scumpă mașină din lume, dar și cel mai rapid Bugatti din istorie.
Citește și:
Rival pentru Bugatti: hypercarul american SSC Tuatara debutează cu 1.774 CP! (VIDEO)
Fantezie în alb: Lamborghini Aventador și Bugatti Veyron la zăpadă! (VIDEO)
Cea mai scumpă Sanie a Moșului: două Bugatti Chiron cu reactoare în loc de roți
Un proprietar confirmă: Bugatti Veyron este teribil de scump de întreținut
Bugatti Chiron revine în atenția bogaților lumii cu două noi versiuni. Cât costă acestea
Bugatti Chiron face parte din liga de hypercaruri fanteziste, atât ca performanțe cât și ca preț, sau exclusivitate. Propulsat de o versiune îmbunătățită a monstrului W16 de 8,0 litri, Chiron se laudă cu 1.500 CP, 1.600 Nm și o accelerație 0-100 km/h în circa 2,5 secunde.
La capitolul viteză maximă, Chiron se laudă cu titlul de cea mai rapidă mașină de serie din lume. Dar asta vom detalia mai jos, unde prezentăm toate modelele pe care Bugatti le-a creat pe această platformă, una mai rară și mai scumpă ca alta. Valoarea totală a exemplarelor din imaginea de mai sus este de 33,3 milioane de euro.
Mașinile sunt ordonate în imagine în funcție de data apariției, cea mai din stânga fiind totodată și cea mai nouă: Chiron Pur Sport. Prețul unui exemplar este de 3 milioane de euro; doar 60 de unități vor fi produse.
Următorul este Bugatti Centodieci, o ediție care celebrează legendarul EB 110 din anii 90. Acesta este totodată al doilea cel mai scump Bugatti nou din istorie, cu un preț (net) de 8 milioane de euro. Doar 10 unități au fost produse.
Chiron Super Sport 300+ a fost creat pentru a celebra performanța modelului în ceea ce privește viteza maximă. Cel mai rapid Bugatti produs vreodată a atins 490,84 km/h. Ediția Super Sport 300+ a fost disponibilă în doar 30 de unități, fiecare cu un preț de 3,5 milioane de euro.
Cel mai sobru exponat din această imagine este La Voiture Noire, o reprezentare modernă a modelului istoric Type 57 SC Atlantic, una dintre legendele lumii automobilistice. Doar un singur exemplar de Voiture Noire a fost creat. Prețul său, de 11 milioane de euro (fără taxe), a stabilit un nou record absolut în materie de preț de achiziție pentru o mașină nouă.
În comparație cu La Voiture Noire, orice alt Bugatti pare să pălească. Nici măcar Divo — fabricat în 40 de exemplare, 5 milioane de euro bucata — nu pare atât de impresionant. Ăsta da etalon!
Cât despre „afaceri bune’, dacă vrei să intri în lumea proprietarilor de Bugatti și cauți ceva mai special decât un Chiron standard, poți începe cu Chiron Sport. Costă doar 2,65 de milioane de euro.