Jeremy Clarkson, James May, Richard Hammond și Andy Wilman pregătesc de zor noua emisiune de la Amazon. Ieri, Clarkson a publicat o imaginea cu noua sa echipă.
Jeremy Clarkson, fostul prezentator al Top Gear de la BBC, a prezentat o fotografie din prima zi de filmări pentru noua sa emisiune, realizată pentru Amazon. Clarkson apare în imagine alături de James May și Richard Hammond, aceștia fiind flancați de două camioane și trei mașini scumpe.
„Sunt alături de echipa mea. Filmările pentru prima ediţie a emisiunii auto de la Amazon Prime au început’, a scris Clarkson în dreptul fotografiei sale de pe Instagram.
Primul sezon al emisiunii auto va fi lansat anul viitor, pe serviciul de streaming video al Amazon, Prime. Fiecare sezon al noii emisiuni va cuprinde 12 episoade, iar durata unui episod se apropie de 60 de minute.