Ce riști din punct de vedere legal dacă faci drifturi pe zăpadă?

Odată cu căderea zăpezii, amatorii de senzații tari se urcă în automobile, caută parcări libere și fac drifturi pe zăpadă, fără să țină cont de pericolele la care se expun. Atât ei cât și cei din jurul lor.

Asta este LEGEA CARE VA DUCE LA DISPARIȚIA SAMSARILOR!

Indiferent că conduc mașini cu tracțiuni pe față sau pe spate, tinerii din România sunt mari amatori de drifturi (metodă de a conduce în care soferul se foloseste de acceleratie, frână, ambreiaj și cutia de viteze pentru a efectua o derapare controlată).

Un tânăr din Bascov a omorât un om pentru că făcea drifturi’

Uite cum se fac de râs mașini 4×4 de zeci de mii de euro | VIDEO

Curajoșii aleg de obicei parcările goale, acolo unde asfaltul are același nivel, unde zăpada nu a fost deja călcată de anvelopele altor mașini. Cele mai fascinante drifturi se fac noaptea, la lumina farurilor. Apoi, tinerii filmează „aventurile” și postează înregistrările pe Internet.

Dar, ce riscă din punct de vedere legal cei care fac drifturi pe domeniul public?

Potrivit legii modificate HCL 371/2007, folosirea autovehiculelor cu turarea motoarelor și efectuarea de derapaje, întoarceri bruște pe loc, accelerări și frânări bruște pe domeniul public, efectuate în scop de divertisment, fără avizul Comisiei de Ordine Publică, respectiv Comisiei de Circulație, se sancționează cu amenzi cuprinse între 800 și 2.500 de lei.

Iar amenda pentru un astfel de comportament poate fi dată atât de brigada de la Poliția Rutieră cât și de Poiliția Locală.

Ai grijă pe cine deranjezi’ în trafic! Polițiștii circulă cu mașini neinscripționate! Uite ce a pățit un șofer din Ploiești! | VIDEO

De ce alimentezi unele mașini pe stânga și altele pe dreapta? AFLĂ AICI

 

Adaugă un comentariu