Eliminarea timbrului de mediu a făcut ca numărul mașinilor second hand înmatriculate în România să crească simțitor. Astfel, în luna februarie, acesta s-a triplat față de luna februarie a anului trecut.
Conform datelor remise de Direcția de Înmatriculări luna trecută au fost înmatriculate peste 67.000 de mașini second hand, de trei ori peste valoarea din februarie 2016.
Luna trecută s-au înmatriculat peste 67.400 de maşini second-hand din import, ceea ce înseamnă de trei ori mai mult decât în luna a doua din 2016 şi de patru ori mai mult decât în februarie 2015. În 2011 media lunară a fost de sub 8.000 de maşini, iar anul trecut august a fost luna de maxim, cu 31.000 unităţi. O parte însemnată a maşinilor second hand înscrise în circulaţie după 1 februarie au mai mult de 15 ani vechime, notează hotnews.ro.
Pe lângă faptul că mulți români au adus automobile din străinătate, o mare parte dintre cei care și-au înscis mașinile le dețineau de ceva vreme dar abia acum au decis să intre în legalitate. În plus, erau multe mașini la care timbrul de mediu făcea mai mult de jumătate din valoarea vehiculului, iar acum si aceste masini și-au găsit cumparator.