Pe lungul drum spre un nou record de viteză, proiectul britanic Bloodhound Super Sonic Car a trecut primul său test major, iar Auto Bild a fost de faţă.
Zece ani de muncă pentru numai zece secunde de succes – spune totul despre eforturile depuse şi rezultatele obţinute… Deasupra aeroportului regional din Newquay, în sud-vestul Angliei, mai pluteşte încă ceaţa dimineţii atunci când probabil cea mai rapidă maşină din lume este scoasă cu atenţie din hangar.
Bloodhound Super Sonic Car arată ca nouă, cu toate că are o vechime de aproape un deceniu. Astăzi va rula pentru prima oară în public. Pe pista de decolare a aeroportului. Bloodhound urmează să fie accelerat de două ori, cu ajutorul sistemului de propulsie provenit de la un avion de vânătoare, până la o viteză de aproximativ 336 km/h.
Acesta este ceea ce se cheamă un Low-Speed-Test, un test la viteză redusă. Viteza maximă de 336 km/h? O nimica toată pentru Bloodhound SSC.
În 2019 urmează ca acesta să depăşească recordul de viteză, stabilit în 1997, pentru vehiculele terestre. Acesta este de 1.228 km/h. Şi nu doar atât: acest monstru mecanic, cu o lungime de 13,5 metri, urmează să fie prima maşină care depăşeşte limita de 1.000 mph – asta ar însemna 1.609 km/h. O performanţă greu de imaginat.
Nu însă şi pentru Andy Green, cel care va conduce monstrul spre victorie.
Pilotul de vânătoare al Royal Air Force, în vârstă de 55 de ani, arată şi în revărsatul zorilor din Anglia ca un supererou din benzi desenate în carne şi oase. Trăsăturile feţei, mersul, propoziţiile rostite: privitorul este încredinţat doar privind exteriorul că ofiţerul cu rang de Wing Commander poate să facă orice. În afară de aceasta, Green este pilotul care în 1997 a stabilit actualul record de viteză cu Thrust SSC, iar el ştie ce înseamnă să rulezi cu viteză supersonică. Cum e când vin undele de şoc. Aşa ceva nu îl mai impresionează deloc pe acest om. Indicativul după care este chemat prin radioradio este „Dead Dog.
„Îmi pare bine să vă revăd, îi spune Green redactorului Auto bild, care a mai stat şi acum cinci ani lângă Bloodhound. Pe atunci, maşina era doar o carcasă din carbon. Şi o promisiune: în 2016, recordul stabilit în deşertul din Africa de Sud va cădea. Numai că lucrurile mari au nevoie şi de timp pentru a fi realizate…
Cheltuielile au explodat, iar numărul sponsorilor nu a crescut în acelaşi ritm. La început, s-a spus că „Operaţiunea 1600 va avea nevoie de circa 13 milioane de euro. Acum, şeful finanţelor, Honeyman, vorbeşte deja de 60 de milioane de euro.
Da, ceea ce vedem aici este şi o chestiune de mândrie naţională, recunoaşte Andy Green. Nicio naţiune nu a deţinut, începând cu 1898, atât de des un record ca britanicii. Dar asta s-a întâmplat şi cu ajutor german. Pentru Bloodhound, roţile sunt fabricate de Fuchs, la Sauerland. Cu un diametru de 91 cm, fiecare costă 11.000 de euro. Fără anvelope – nisipul deşertului ţine loc de asta.
Azi, testele se desfăşoară pe asfalt, aşa că roţile provin de la un avion de vânătoare. În plus, vorbim aici de numai o jumătate din maşină. Lipseşte motorul de rachetă – acesta va intra în acţiune începând de la circa 480 km/h. Din acest motiv, nici motorul V8 de la Jaguar nu este montat. Când va veni vremea sa, va pompa 43 de litri de peroxid de hidrogen pe secundă spre rachetă (vezi graficul de deasupra). De asemenea, nu sunt azi necesare nici pasajele roţilor, voleţii de aer din spate, frânele aerodinamice şi paraşutele de frânare. Bloodhound cântăreşte astăzi numai 5,1 tone, faţă de cele şapte proiectate. {i în loc de 135.000 CP, maşina are acum „numai 60.000 CP.
Totuşi, chiar şi jumătatea de Bloodhound poate atinge o viteză de 1.000 km/h.
Exact la ora 13, aeroportul se închide pentru cele două runde de test. Andy se urcă în cockpitul înghesuit – cea mai sigură monococă produsă vreodată. În faţa lui este o mulţime de comutatoare, manete, afişaje digitale. Timpul de comandă recomandat: milisecunde.
Este pornit motorul de avion. Asfaltul vibrează. Green rulează spre start. Richard Noble, teamchef şi înainte de Green, el însuşi pilot de record mondial, va vedea pentru prima oară cum rulează Bloodhound. După zece ani!
Ceea ce se petrece în următoarele zece secunde avea să fie descris de Andy Green astfel:
„Motorul funcţionează, asistenta mea, Jess Kinsman, îmi dă prin radio cale liberă. Ea este singura persoană care mai are voie să vorbească cu mine în această fază. Apăs cu dreptul pedala de acceleraţie, dar la accelerare mai las piciorul stâng câteva secunde pe frână, pentru a aduce discurile din carbon ale frânelor la temperatura necesară, de cel puţin 300 de grade. Acum porneşte: după numai două secunde, Bloodhound a atins 100 km/h. La circa 125 km/h se activează postcombustia. Viteza de 210 km/h se atinge după circa cinci secunde. Asupra mea acţionează acum 1,5g, deci o dată şi jumătate din greutatea mea corporală, dar acest lucru este suportabil. Nici nu este o viteză atât de mare.
Apoi trebuie să ridic piciorul de pe acceleraţie, deoarece maşina accelerează oricum, în continuare. La primul test am ratat momentul ideal cu 0,2 secunde, aşa că maşina a fost la sfârşit cu câţiva km/h mai rapidă decât aş fi vrut, mai exact 336 km/h în loc de 328 km/h. Apoi apăs pedala de frână. |n timpul probei pentru doborârea recordului mondial, sunt acţionate şi frânele aerodinamice. Atunci acţionează asupra mea 6g, o deceleraţie la care unele persoane îşi pierd cunoştinţa.
Cine îl ascultă pe Andy Green cum povesteşte şi în acelaşi timp se uită la el ar putea crede că omul tocmai a revenit după o plimbare într-un VW Golf. Dar cine a stat la numai 100 de metri de linia de start mai are încă în urechi bubuitul motoarelor şi mai simte încă în abdomen furnicăturile pe care le-a declanşat acest prim test.
Cum va fi însă în depresiunea Hakskeen din nordul Africii de Sud? Acolo, sute de oameni din zonele învecinate au adunat, pentru opt dolari ora, timp de 120 de zile, peste 6.000 de tone de pietre – până când suprafaţa de 19 km lungime şi 5 km lăţime a devenit mai netedă decât o masă de biliard. Acum, locul aşteaptă ca şi cea mai rapidă maşină din lume să vină în sfârşit pe pistă. Lucru care se va întâmpla în toamna anului viitor. Atunci, echipa Bloodhound de 80 de oameni va veni pentru un prim test de viteză. Inclusiv racheta. Atunci, Bloodhound SSC va fi mai rapid decât un glonţ tras dintr-un Magnum .357.
„La cel mult o distanţă de 15 metri, răspunde Andy Dead Dog Green când un puşti îl întreabă cât de departe poate vedea când se uită pe mica fereastră din cockpit. „La viteză maximă, maşina are nevoie de 0,034 secunde pentru a parcurge această distanţă.
Băiatul, care a venit cu tatăl său la Newquay, a rămas cu gura căscată de mirare. Dar asta este exact ce-şi doresc Andy Green, Noble şi întreaga echipă: să entuziasmeze următoarea generaţie pentru tehnică. În final, mai mult de 60.000 de elevi vor fi vizitat Bloodhound – un uriaş proiect educaţional.
„Acesta este adevăratul sens din spatele proiectului, explică Andy Green. „Copiii să ne întrebe: cum funcţionează asta?