Noul Mercedes-Benz Clasa C plug-in hibrid va avea un consum de 2,0 l/100 km

vezi galeria foto

Mercedes-Benz a dezvăluit noi detalii privind viitoarea versiune plug-in hibrid a Clasei C, programată să debuteze la Salonul Auto de la Geneva de anul viitor.


Deși s-a speculat că noul model va avea sub capotă un motor cu șase cilindri, se pare că propulsorul termic va fi de fapt un benzinar cu patru cilindri în linie, capabil de 211 CP, regăsit și pe versiunea C 250.

Versiune specială pentru China

Puterea electrică va veni de la un motor de 67 CP, alimentat dintr-o baterie care îi permite să ruleze în modul EV pe o distanță de până la 30 km. Special pentru piața din China, viitoarea Clasă C plug-in hibrid va avea o autonomie electrică mai mare, de 50 km, pentru a putea îndeplini reglementările stricte din această țară.


Noul model va ajunge în showroom-uri în primăvara lui 2015  și va avea un consum mediu de aproximativ 2,0 l/100 km, în timp ce emisiile de carbon vor scădea până la 50 g/km.

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE