Cod galben de furtună în București

vezi galeria foto

Cod galben de furtună în București. Conform ANM, în Capitală, miercuri, în jurul prânzului, vor începe modificări ale vremii. După ora 18:00, vântul se va intensifica treptat, intervalul critic fiind între orele 20:00 şi 3:00, când vântul poate lua aspect de vijelie, cu viteze între 55 şi 65 de kilometri pe oră.


Inspectoratul Școlar al Municipiului București a transmis, printr-un comunicat, că școlile de Capitală se vor închide, miercuri, la ora 17:00. „Având în vedere atenţionările făcute de Administraţia Naţională de Meteorologie referitor la posibilele fenomene meteo, respectiv: descărcări electrice, vijelie şi vânt puternic, după ora 18.00, a zilei de 20.09.2017, vă comunicăm următoarele: Unităţile de învăţământ din Municipiul Bucureşti vor lua toate măsurile necesare în vederea asigurării securităţii, a siguranţei elevilor şi a personalului angajat prin modificarea duratei orelor de curs şi a pauzelor, astfel încât cursurile să se termine până la ora 17.00′, transmite Inspectoratul.


Precipitaţiile vor fi de 25 de litri/pe metru pătrat, putând să ajungă în unele cartiere şi la 35 l/mp, cantităţi ce vor fi înregistrate pe o durată scurtă de cel mult două ore.

Vântul va mai avea intensificări pe parcursul zilei de joi, dar rafalele vor ajunge până la cele mult 40 – 50 de km/oră.

MARE ATENȚIE! Dacă ai maxim 5.000 de euro, astea sunt MAȘINILE PE CARE TREBUIE SĂ LE CUMPERI!

A îndrăznit’ să-i dea flash-uri unui taximetrist! Ce a urmat a speriat pe toată lumea! | VIDEO


NOILE MAȘINI ALE POLIȚIEI de 50 de milioane de euro! Uite ce pot cumpăra! FOTO

Ce mașină conduce Cosmin Contra, noul selecționer al României

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE