Listele de comenzi pentru Dacia Jogger Hybrid se vor deschide începând cu luna ianuarie

vezi galeria foto

Deschiderea comenzilor pentru versiunea Jogger Hybrid 140 va avea loc în ianuarie 2023, primele livrări fiind prevăzute în luna martie a anului viitor.


Beneficiind de expertiza Renault Group și fabricat în România, la uzina de la Mioveni, Jogger este primul model Dacia echipat cu tehnologie hibridă, contribuind astfel la electrificarea gamei. Odată cu lansarea acestei versiuni, o nouă nuanță, Gri Schiste, se alătură paletei de culori deja disponibile.

La mai puțin de un an de la lansarea sa comercială, în martie 2022, Dacia Jogger înregistrează deja 83.000 de comenzi și peste 51.000 de înmatriculări în întreaga lume. Succesul noului model de familie al mărcii Dacia este ilustrat de plasarea sa pe poziția a doua în clasamentul celor mai vândute vehicule de segment C (exceptând clasa SUV) către clienții persoane fizice din Europa.


Din totalul vânzărilor, 2/3 sunt reprezentate de motorizarea mixtă benzină-GPL (ECO-G 100) și tot 2/3 din vânzări sunt reprezentate de versiunea cea mai echipată a gamei. Totodată, 55% din clienții Jogger au ales versiunea cu 7 locuri.

Noua versiune hibridă reia toate atuurile modelului de bază: atât spațiul disponibil pentru ocupați cât și volumul de încărcare rămân neschimbate. Acest lucru se datorează faptului că încă din faza de proiectare arhitectura vehiculului a fost gândită pentru a integra bateria de tracțiune specifică motorizării hibride. Bateria este instalată sub planșeu, în locul roții de rezervă, la fel ca rezervorul GPL în cazul motorizării ECO-G 100.


Motorizarea hibridă oferă o putere combinată de 140 CP. Ansamblul de propulsie este alcătuit dintr-un motor pe benzină de 1,6 litri cu patru cilindri și 90 CP și de două motoare electrice (motor de tracțiune cu 50 CP + un demaror/generator). Ca și în cazul modelelor Renault Clio și Arkana E-Tech, resursele vor fi gestionate prin intermediul unei cutii automate multimodale fără ambreiaj cu 4+2 trepte. Acumulatorul sistemului hibrid are o capacitate de 1,2 kWh și permite rularea electrică în 80% din timpul petrecut în mediul urban. Autonomia totală se ridică la peste 900 de kilometri (ciclu mixt WLTP), iar acumulatorul vine cu o garanție de 8 ani sau de 160.000 km.


În modul de funcționare „B' („Brake'), cutia de viteze automată cu care este echipat Jogger Hybrid 140 permite amplificarea frânării regenerative și creșterea eficienței frânei de motor. Acest mod asigură un nivel mai ridicat al recuperării de energie și un plus de confort la volan în traficul urban.

Afișajul de bord specific al versiunii Hybrid 140 integrează o serie de informații esențiale precum nivelul de încărcare al bateriei de tracțiune, autonomia rămasă sau transferul de energie. Pentru un plus de confort, Jogger Hybrid 140 dispune, în echiparea de serie, de frână de parcare electrică și de o consolă centrală înaltă cu spațiu de depozitare închis și cotieră.

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE