Renault a prezentat pentru prima dată conceptul Trezor în cadrul Salonului Auto de la Paris. De atunci Renault Trezor a câștigat mai multe distincții, ultimul fiind premiul pentru cel mai frumos concept în cadrul Concursului de Eleganță de la Villa d’Este din acest an.
Impresionantul studiu de design al Renault dovedește că francezii nu și-au pierdut flerul atunci când vine vorba de estetic. Proporțiile perfecte (L/l/h 4700/2180/1080) ne fac să ne dorim un GT sportiv de la Renault. Stilul senzual se împletește cu tehnologia modernă și materialele de calitate pentru a oferi în avanpremieră mașina viitorului. Lemnul și pielea fac deliciul interiorului, care are o culoare predominant roșie. Francezii promit că acesta prefigurează o calitate crescută a materialelor și procesării pe care o vom vedea și pe viitoarele modele ale mărcii.
Trezor oferă trei moduri de conducere – neutral, sport și autonomous. Acesta din urmă poate fi activat prin intermediul meniului Multi-Sense, anunțând totodată eforturile Renault în direcția dezvoltării unor sisteme de conducere autonome.
Sistemul de propulsie electric, care dezvoltă 350 CP, este inspirat de cel folosit pe modelul de Formula E. Acesta pune accentul pe performanțe, cu o valoare a accelerației de la 0 la 100 km/h în mai puțin de 4,0 secunde.